Lumea pe care o dorim

Îmi este tot mai clar că, oricât am încerca, nu vom reuși niciodată să ne armonizăm în totalitate opiniile. De altfel nici nu cred că este nevoie! Dar pentru că un bun camarad sindicalist, Dan Paraschiv Constantin, m-a provocat la o explicație întrebându-mă ce văd frumos în lucrarea ,,Mai rău ca moartea”, realizată de Nicolae Comănescu, voi încerca un răspuns.

Din punctul meu de vedere această lucrare nu poate fi nici frumoasă, așa cum ar vrea unii, dar nici o mare mizerie, cum o cataloghează alții. Este doar un mesaj înfiorător despre fricile noastre și, în același timp, un mesaj de solidaritate umană prin care transmitem celor afectați de ororile conflictelor armate că-i înțelegem și că le suntem aproape pledând, în felul nostru și cu instrumente cât mai expresive, împotriva războiului care le face viața coșmar.

Ideea prin care Comănescu încearcă să transmită acest mesaj ne poate duce cu gândul la nevoia de protecție a tot ceea ce considerăm valoros, iar protecția este necesară doar dacă consideram că ceva foarte periculos ne pune în pericol. Modul în care alegem sa (ne) protejăm nu poate fi nici frumos, nici mizerabil, ci doar eficient. Mizerabil este doar războiul împotriva căruia folosim acest tip de acțiune artistică care în lumea artei este cunoscut și ca „performance”.

Acțiunea artistică respectivă implică patru elemente de bază: timpul, spațiul, prezența artistului și relația dintre creator și public. De asemenea, ea se desfășura în stradă, precum și în orice alt spațiu sau decor. Scopul este de a obține o reacție, uneori cu sprijinul improvizației și al simțului estetic… chiar dacă vorbim despre o estetică a urâtului.  Temele sunt în mod obișnuit legate de experiențele de viață ale artistului, nevoia de denunț sau de critică socială… cu dorința evidentă de a genera spiritul potrivit transformării.

Prin lucrarea sa, Nicolae Comănescu denunță războiul ca fiind mizeria împotriva căruia trebuie să luam atitudine. În acest scop folosește mijloace care, mă repet, nu sunt nici frumoase, nici mizerabile, ci doar eficiente.  Demersul său nu face rău nimănui, iar lucrării marelui nostru Constantin Lucaci îi face chiar bine, trecând-o în rândul valorilor care ar trebui protejate într-o imaginară, dar deloc imposibilă, situație de război.

Prin asumarea acestui mesaj Reșița se așază în rândul orașelor care transmit, în mod foarte clar, că le pasă de ceea ce se întâmplă în lume, iar noi, reșițenii, avem șansa de a dovedi ca suntem deasupra luptelor meschine, egoiste, care separă societatea și lumea.  Cei care încearcă să pledeze cu argumente de tip estetic sau legislativ împotriva unui acestui demers artistic, uită că războiul nu este nici legal și nici frumos! Că atunci când apare, singurul nostru obiectiv este să-i supraviețuim sacrificând în acest scop chiar și o parte din lucrurile pe care le prețuim.

Apreciez că prin reacțiile existente demersul lui Comănescu și-a atins scopul. Ne-a pus pe gânduri și am încercat să găsim răspunsuri. Cu unele am fost de acord, cu altele nu, dar, în mod clar, am înțeles mai bine drama numită ,,război”! Am înțeles că împotriva acestuia, sau chiar a noastră, avem mereu câte ceva important de aparat… poate chiar omenirea! Dar pentru aceasta este important ca mai întâi să salvăm OMENIA!

În plus… monumentul eroilor a fost protejat mai bine decât oricând, fiind, în același timp, învăluit într-o aură de tragism caracteristică eroilor memorați… și ei victime ale războiului.

Ochii oamenilor sunt acum îndreptați asupra sa cu suficientă atenție ca să nu mai poată fi ignorat, deoarece, prin intermediul sacilor de nisip ai lui Comănescu, acest edificiu a transmis un puternic mesaj împotriva războiului.

În ce ne privește, am putea învăța din lecția acestor zile că este timpul să nu ne mai lăsăm dominați de orgolii și de egoism.

Lumea, cea pe care o dorim, nu poate exista decât ca rezultat al solidarității noastre, iar solidaritatea este un rezultat al valorilor comune pe care ni le asumăm, al înțelegerii și toleranței de care dăm dovadă.