În vederea efectuării de lucrări pentru scoaterea de sub presiune a unei conducte aflate pe amplasamentul liniei de tramvai din zona orașului vechi, la solicitarea PORR Construct, Aquacaraș anunță sistarea furnizării apei potabile în mai multe zone din oraș, marți, 8 noiembrie, între orele 10.00 și 16.00.
„Vor fi afectaţi consumatorii de pe Zona Muncitoresc, Zona Universalului Vechi, Piața Agroalimentară Reșița Sud, zona centrală (Centru), Valea Domanului, Str. Golului, Zona Complex Hehn și zona Blocului 800. Lucrarea va fi executată în intervalul orar specificat de către personalul SC Aquacaraș SA. Ne cerem scuze consumatorilor afectați de această oprire.”, transmit reprezentanții Aquacaraș.
La reluarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, precizează aceștia, este posibil să apară apă tulbure la robinetele consumatorilor din zonele menţionate. Dacă situaţia persistă, poate fi contactat Dispeceratul Central al SC Aquacaraş SA la tel. 0255/215643 sau 0766341274.
UPDATE – ora 12.25
Până la sistarea furnizării apei programată pentru mâine, Aquacaraș anunță că, din cauza unei avarii produse la coloana principală pe strada Narcisei nr. 3, astăzi, 7 noiembrie, de la ora 12.30 va fi oprită apa pe străzile Liliacului nr. 3 și 5, Romaniței și Narcisei. Reluarea serviciului de alimentare cu apă ar urma să se facă la ora 15.30.