Microbuze electrice pentru transportul elevilor din Caraș-Severin. Romeo Dunca a semnat contractul de achiziție pentru primul lot

 

Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, a semnat astăzi, 13 august, contractul de achiziție a 28 de microbuze electrice pentru transport școlar. Acesta este doar primul lot, urmând ca, în scurt timp, să fie semnat contractul pentru achiziția altor 15 microbuze electrice.

 

Achiziția mijloacelor de transport ecologice pentru elevi are loc în cadrul proiectului „Microbuze electrice pentru elevii județului Caraș-Severin”, finanțat prin Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și implementat de Consiliul Județean (CJ) Caraș-Severin în parteneriat cu 39 de primării din județ. Proiectul include două loturi: 28 de microbuze cu o capacitate de 8+1 locuri, respectiv 15 microbuze cu o capacitate de 16+1 locuri. Pentru primul lot, contractul de achiziție a fost semnat astăzi de către președintele CJ, Romeo Dunca, microbuzele urmând să fie livrate în termen de trei luni.

 

Microbuzele electrice vor ajunge în municipiile Reșița și Caransebeș, orașele Anina, Oravița, Oțelu Roșu și Moldova Nouă și în comunele Armeniș, Bănia, Băuțar, Berzovia, Bozovici, Brebu, Buchin, Bucoșnița, Carașova, Ciclova Română, Cornereva, Dalboșeț, Doclin, Dognecea, Ezeriș, Fârliug, Forotic, Grădinari, Iablanița, Lăpușnicu Mare, Lupac, Prigor, Ramna, Rusca Montană, Sacu, Sasca Montană, Slatina-Timiș, Târnova, Teregova, Turnu Ruieni, Vrani, Zorlențu Mare și Zăvoi.

 

Valoarea totală a proiectului este de 35.900.719 lei, din care valoarea asistenței financiare nerambursabile din PNRR (fără TVA) este de 30.168.67 lei.

 

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available