Moment istoric: prima grevă din Ministerul Afacerilor Interne! Angajații Arhivelor Naționale au întrerupt lucrul

Angajații Serviciului Județean Caraș-Severin al Arhivelor Naționale s-au alăturat, astăzi, 4 noiembrie, colegilor lor din întreaga țară, și au întrerupt lucrul timp de ore, în semn de protest față de discriminarea salarială la care sunt supuși.
A fost grevă, astăzi, 4 noiembrie, între orele 12. 00 – 14. 00, la sediul din Caransebeș al Serviciului Județean al Arhivelor Naționale. Ignorați de luni bune de conducerea Ministerului Afacerilor Interne, angajații Arhivelor Naționale din întreaga țară, membri  ai Sindicatului Europol, au fost astăzi în grevă de avertisment, ca urmare a faptului că au eșuat toate activitățile de negociere cu factorii decizionali pentru eliminarea discriminării salariale dintre structurile județene și aparatul central al instituției.
„Cu toate că există Decizia 80 a Înaltei Curți de Casație și Justiţie din 2023, prin care s-au eliminat aceste discriminări salariale la toate instituțiile, Arhivele Naționale a rămas singura instituție în care această discriminare a persistat din cauza conducerii  Ministerului de Interne care a dat dovadă de dezinteres pentru rezolvarea acestei solicitări a lucrătorilor de la Arhivele Naționale”, au declarat reprezentanții salariaților din cadrul Arhivelor Naţionale.
Greva de avertisment de astăzi este prima grevă din istoria de 192 de ani a Arhivelor Naționale ale României și  Ministerului Afacerilor Interne, iar în cazul în care factorii decizionali nu vor aproba revendicările, începand cu 11 noiembrie va fi declanșată greva generală.
„Angajații serviciilor județene ale Arhivelor Naționale ale României au ajuns la această formă de protest din cauză că toate demersurile de până acum nu au avut rezultatul scontat. Funcţionarii publici şi personalul contractual din serviciile județene ale Arhivelor Naţionale au încercat, prin toate mijloacele legale posibile, să elimine inechitatea și discriminarea salarială la care sunt supuși față de Aparatul Central”, se precizează într-un comunicat de presă.
Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available