Primarul Ioan Popa nu a mai așteptat adoptarea bugetului județean și a propus pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local de astăzi, 18 martie, aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Reșița pe anul 2025. Proiectul a fost adoptat cu unanimitate de voturi.
Bugetul de venituri și cheltuieli al municipiul Reșița pentru 2025, aprobat astăzi de consilierii locali, este de 716.152.470 lei (aproximativ 143.000.000 de euro), sumă din care cea mai mare parte este destinată investițiilor și proiectelor de dezvoltare, doar 5% mergând spre zona de salarii și funcționare.
„S-a votat bugetul Reșiței. Este un buget generos, de 143.000.000 de euro, din care peste 100.000.000 sunt fonduri europene și restul sunt din surse pe care le colectăm noi la Reșița. Din acest buget, 5% se duce în fondul de salarii, restul sunt bani care merg către zona investițională. E un buget care ne permite să continuăm lucrările la Reșița, să cofinanțăm proiectele care urmează să pornească, cum ar fi cele care vizează regenerarea urbană a microraioanelor 2, 3 și 4, a Parcului Tricolorului și a zonei Calea Caransebeșului sau cele legate de promenadă, cele șase poduri pietonale metalice peste Bârzava sau reconversia funicularului. Toate acestea sunt proiecte care vor avea susținere din partea bugetului reșițean”, a declarat primarul Ioan Popa la finalul ședinței ordinare a Consiliului Local de astăzi.
În ceea ce privește banii care ar putea veni de la Consiliul Județean, primarul Ioan Popa a precizat că nu se bazează pe sume importante și a explicat că nu a mai așteptat adoptarea bugetului județului pentru a nu ieși din calendarul stabilit de legiuitor: „N-am mai așteptat pentru că legiuitorul spune că la maximum 45 de zile de la adoptarea bugetului de stat avem obligația de a ne face bugetele. Noi l-am făcut, ca să putem porni investițiile. Există o anumită întârziere la județ, nu cunosc exact detaliile, și am preferat să facem bugetul fără sumele pe care le-am putea primi de la județ și care, oricum, nu sunt semnificative, și în momentul în care dânșii ni le vor aloca, noi le vom insera în bugetul pe care îl avem deja”.
UPDATE – 20 martie 2025
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, primarul Ioan Popa a revenit astăzi asupra subiectului privind bugetul:
„În ultima ședință a Consiliului Local am aprobat bugetul Primăriei Reșița pentru anul 2025.
Ca și în ultimii ani, ne concentrăm pe investiții și dezvoltare!
Bugetul total de cheltuieli aprobat este de 716.152.444 lei, din care aprox. 24% (168.124.444 lei) sunt alocați pentru FUNCȚIONARE și aprox. 76% (548.028.000 lei) sunt dedicați pentru INVESTIȚII și DEZVOLTARE. Precizez că mare parte din sumele ce compun acest buget provin din finanțările externe atrase prin proiectele depuse, mai exact 511.998.780 lei, depășind 71% din total buget.
Pentru că s-a ridicat de mai multe ori tema salariilor din Primăria Reșița, precizez că fondul de salarii este de aproximativ 6.5 % din bugetul total.
Anul acesta este un an greu, care ne obligă la o responsabilitate legată de alocările pe care le facem din bugetul local. Am cerut colegilor mei din primărie să reducă pe cât de mult cheltuielile de funcționare și am redus considerabil bugetele alocate pentru activități care nu sunt esențiale. Obiectivul nostru este să dirijăm cât mai mult din resursele disponibile pentru a susține confinanțările și cheltuielile neeligibile pentru proiectele de investiții finanțate din fonduri europene pe care le avem in planul pentru acest an.”