Agenția de Dezvoltare Locală a reprezentat Reșița la conferința Cities of Tomorrow, un eveniment anual de referință al Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK), dedicat dezvoltării urbane și regionale. Anul acesta, conferința a avut loc în premieră la Oradea, după unsprezece ediții organizate în București.
Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană a organizat, la sfârșitul săptămânii trecute, la Oradea, conferința Cities of Tomorrow, eveniment ajuns la cea de-a 12-a ediție. Conferința, ce a avut drept temă „Orașul post-infrastructură – city beyond infrastructure“, a reunit în jur de 150 de invitați din țară și din Republica Moldova, oameni de afaceri, reprezentanți ai unor ONG-uri, universități și ai administrațiilor publice, printre aceștia numărându-se și Agenția de Dezvoltare Locală Reșița (ADLR).
Pe parcursul a două zile de conferință, reprezentanți ai mediului public și privat au avut prilejul să facă schimb de idei și know-how, accentul fiind pus pe abordarea aspectelor care depășesc simplele construcții și dezvoltări fizice, concentrându-se pe soluții și inovații care contribuie la un stil de viață durabil în mediul urban și aduc valoare adăugată.
„A fost o oportunitate excelentă de a dezbate despre ceea ce orașul de astăzi plănuiește pentru cel de mâine. S-a discutat despre un oraș sustenabil, un oraș în care transportul public este ușor accesibil, curat și mai ieftin decât mașina personală, un oraș mai dens, cu piețe sociale pentru fiecare cartier nu doar în centru, și un oraș care va continua să-și dezvolte economia și să fie atractiv pentru investițiile care contribuie la dezvoltarea sa durabilă. Privim spre viitorul în care orașul va fi unul competitiv și sustenabil, un oraș rezilient din punct de vedere energetic, un oraș cu o educație mai bună , un oraș digital și sigur și nu în ultimul rând, un oraș în care administrația locală creează condițiile potrivite pentru ca oamenii și companiile să se dezvolte și să schimbe mentalități”, a declarat directorul ADLR, Oana Borza.












![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)