Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, l-a prezentat ieri, într-o conferință de presă, pe noul manager al Spitalului Județean de Urgență Reșița, Călin Mircea Laza.
Revocată din funcție de Romeo Dunca, Alina Stancovici va fi înlocuită de astăzi de o persoană cu experiență în managementul sanitar. Inginer și jurist, Călin Mircea Laza (61 ani) a condus ca manager în ultimii zece ani trei unități spitalicești: Spitalul Județean de Urgență Deva, Spitalul Clinic Colentina și Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov.
„Mi-a fost recomandat, i-am parcurs CV-ul și am fost de acord imediat că așa, cu o astfel de persoană, poate avem și noi noroc ca Spitalul Județean să aibă parte de o schimbare în bine. Cu experiența dânsului, va trebui să găsească soluțiile pentru a îmbunătăți serviciile pe care Spitalul Județean le oferă cetățenilor. Acesta este, de fapt, și argumentul pentru care am dorit o schimbare, deoarece cum a fost știm. Dacă am fi rămas pe aceeași direcție, nu puteam aștepta alte rezultate”, a explicat Romeo Dunca.
Noul manager a declarat că, deși nu cunoaște toate problemele cu care se confruntă spitalul din Reșița, știe ce are de făcut: „Am venit de la București aici la insistențele domnului președinte, în ideea că mă apuc de încă o treabă grea. Dar ăsta sunt eu, un luptător și greu mă pune cineva la pământ. Știu ce am de făcut, expertiza pe care o am de manager la trei spitale mari din țară o voi aplica și aici. Voi încerca în primul rând să fac o echipă, așa cum am făcut și-n celelalte spitale. Pentru că dacă există o neînțelegere între personalul spitalului, niciodată acel spital nu va merge. Ușa mea ca manager este deschisă pentru toată lumea, deoarece cunosc tot ceea ce înseamnă un spital și nu mi-e frică să răspund fiecărui medic, asistent, infirmier, psihiatru, laborator. Vreau să fac o echipă care să înțeleagă că trebuie să muncim, trebuie să aducem bani, pentru că nu putem sta la mâna Consiliului Județean. Da, acesta trebuie să ne ajute, actul medical se face și cu anumite cheltuieli. Dar efortul meu va fi îndreptat către a aduce bani în spital făcând servicii. (..) Nu știu dacă contractul cu Casa de Sănătate este îndestulător sau nu, însă norocul meu e că în iunie se va resemna contractul cu Casa, normele metodologice au apărut vineri. Deci va fi bătălie mare la Casa de Sănătate, pentru a putea lua de acolo cât producem”.
Dacă la Spitalul Județean sunt în derulare proiecte bune, a precizat Laza, „ar trebui să fiu nebun la cap să opresc un asemenea proiect. Dar ce nu-i bun va trebui oprit. O să mă informez la momentul oportun”. În privința angajaților, „pentru mine toți vor fi egali, așa începem”, spune Laza, „după care sigur că privirea mea se va îndrepta spre secțiile performante, în primul rând. Pentru că trebuie ca să încasăm ca să trăim. Și, dup-aia, desigur, să analizăm secție cu secție, să aducem și acele secții la nivelul celor care produc”. Iar Romeo Dunca l-a completat: „În spital veți găsi foarte mult personal de calitate. Părerea mea este că trebuie să avem o și mai mare grijă de cei care sunt harnici, conștiincioși și pricepuți. Și să-i aducem pe toți pe linia aceasta”.
Interimatul managerului Laza este pe șase luni, conform legii, dar Romeo Dunca e conștient că perioada ar putea fi scurtată dacă Alina Stancovici va fi repusă pe funcție de instanța de judecată. Ce așteptări are șeful județului, în aceste condiții, de la noul manager? „Avem o perioadă de probă, angajarea se face pe șase luni. Să sperăm că va putea să rămână șase luni, vedem ce va face doamna manager, ce se va întâmpla cu contestațiile. Eu cred că în 60 de zile vom ști cu toții la ce ne putem angaja mai departe. Vom ști mai multe decât astăzi și vom putea fixa apoi un alt target. Sigur că la final vom organiza concurs pentru postul de manager. Deocamdată i-am cerut trei lucruri, nu ca obligație, ci ca rugăminte”, a spus Dunca.
Concret, acesta vrea să fie introdus în spital un sistem informatic de monitorizare a circuitului medicamentelor, vrea ca niciun pacient să nu mai fie obligat să-și cumpere medicamentele pe care spitalul trebuie să i le administreze și vrea să nu mai existe medici care, în programul lor de lucru de la spital, să presteze pe alți bani pentru pacienții dirijați către cabinele particulare care aparțin de regulă acelorași medici. „Ca primă dorință a mea, în calitate de președinte al Consiliului Județean, aș dori să începem cu acele lucruri pe care le-am cerut încă din octombrie 2020 doamnei Alina Stancovici, care pentru dânsa au fost imposibil de realizat. Unu, să înțelegem cu toții care este prezența la serviciu a persoanelor din spital – cât stă și ce face efectiv fiecare cadru medical. Doi, să înțeleg care este circuitul medicamentelor – să vedem la ce prețuri achiziționăm medicamentele, comparativ cu prețurile pe care alte spitale le plătesc pentru aceleași medicamente și cu prețurile din farmacii, și să nu mai fie nevoiți pacienții să le plătească. Și trei, să vedem ce trebuie făcut pentru ca gradul de ocupare a paturilor să crească și să nu mai prestăm servicii neplătite – fie de Casa de Sănătate, fie de UPU. Să facem cât mai mult în acest spital, să nu mai trimitem pacienții la spitale din Timișoara sau Szeged.”
Iar Călin Mircea Laza a sintetizat: „Vreau, împreună cu Consiliul Județean, pentru că singur nu voi putea, să redăm acest spital celor care-l merită – oamenilor din Reșița, oamenilor din județ”.