Nu TVA-ul este rana adevărată

În dezbaterea publică despre măsurile fiscale recente, majorarea TVA-ului a fost prezentată drept marea greșeală a guvernării. În realitate, TVA-ul este doar o piesă într-un mecanism fiscal complicat, o soluție imperfectă, dar previzibilă, într-o perioadă în care statul încearcă să încetinească alunecarea spre dezechilibru financiar.

Problema cu adevărat dureroasă este alta și ține nu de taxă, ci de refuzul unor zone privilegiate ale statului de a participa la efortul comun de redresare. Nu vorbim despre oamenii obișnuiți din instituții, care își fac treaba corect și suportă consecințele deciziilor luate de alții, ci despre acele segmente care au acumulat, în timp, avantaje greu de justificat economic, dar ușor de apărat prin putere și influență.

Exact aceste zone sunt cele care resping cel mai ferm orice măsură de ajustare sau responsabilizare. Mesajul transmis, direct sau indirect, este unul cinic: „Nota de plată să fie achitată tot de cei care au cel mai puțin.”

Nu este de mirare că măsurile de austeritate ajung mereu la baza piramidei, în timp ce vârful – acolo unde privilegiile sunt mai groase decât oricare apărare logică – rămâne neatins. Acesta este adevăratul blocaj moral al statului: sacrificiul este cerut de jos în sus, niciodată invers.

Reformele se opresc exact acolo unde ar trebui să înceapă. În acest context putem spune că: nu TVA-ul este rana adevărată, ci rezistența privilegiilor care nu cedează.

O societate nu se poate reechilibra dacă accesul la efortul comun este diferențiat, iar responsabilitatea devine opțională pentru cei mai influenți. Cât timp există segmente care se extrag sistematic din logica solidă a contribuției, orice măsură fiscală — oricât de bine intenționată — va fi percepută ca nedreaptă și, în final, va fi ineficientă.
Din acest motiv, discuția despre TVA este, în fond, secundară. Nu taxa doare cel mai mult, ci impresia tot mai limpede că există categorii care se consideră de neatins și care pot bloca orice tentativă de reformă ce le-ar afecta privilegiile.

Când reforma nu poate atinge zonele privilegiate ale sistemului, întreaga povară se răsfrânge asupra celor care nu au nici putere, nici protecție. Iar atât timp cât responsabilitatea rămâne o obligație selectivă, echilibrul bugetar nu va fi nici durabil, nici corect.
Pentru că echilibrul nu este doar o formulă contabilă; este un act moral.
Iar o societate care nu își poate atinge moralitatea nu va reuși niciodată să-și atingă stabilitatea.

sursa foto: Fanatik