Coaliția de guvernare a reușit să ajungă la un consens în ceea ce privește împărțirea posturilor de prefecți și subprefecți, subiect despre care resita.ro a scris deja și ați putut citi.
Ce e interesant de spus sunt jocurile de culise pe care această decizie le generează. În primul rând, dacă USR va primi postul de subprefect în Caraș-Severin, s-ar putea subînțelege că Anton Paulescu își va încheia aici al doilea mandat de subprefect. Asta dacă nu cumva USR va primi, de fapt, cel de-al doilea post de prefect, rămas liber după demisia Adrianei Sărăor, caz în care Paulescu și-ar putea păstra actualul statut.
Favorit pentru ocuparea postului de prefect era Liviu Romanescu, din partea PLUS Caraș-Severin. Acesta era în competiție internă cu Daniel Toma, dar, se pare, decizia finală în partid i-ar fi fost favorabilă. Numai că PLUS tocmai a dat lovitura și a primit postul de prefect de București, așa că nu s-a mai zbătut pentru postul de la Caraș-Severin, care, astfel, a revenit USR. Aici, în competiția internă, Andrei Plujar era, teoretic, concurat de Luminița Dolângă, numai că aceasta este foarte implicată în sistemul de învățământ din Timișoara și funcția de subprefect nu prea îi surâde, așa că, practic, Plujar rămâne singur în această cursă internă.
Paradoxal, dacă Plujar intră în echipa de conducere de la prefectură, el va fi obligat să facă echipă cu actualul prefect, Cristian Gâfu, omul liberalilor. Dar și, cumva, cu Romeo Dunca și Ioan Popa, cei pe care îi refuzase înaintea alegerilor locale din septembrie 2020. Refuz care l-a cam costat, căci s-a lins pe bot de posturi babane de vicepreședinte de CJ, respectiv viceprimar la Reșița și a pierdut și câteva posturi de consilieri locali, pe care USR și PLUS le-ar fi obținut cu siguranță dacă mergeau împreună cu PNL la locale! Dar liderul județean al USR a și câștigat ceva: experiență. Pentru că, în sfârșit, USR și Plujar au aflat rețeta succesului: să candidezi de unul singur!
Mai mult, situația ar putea influența și jocurile politice din Primăria Caransebeș: cu un subprefect USR, Felix Borcean are acum toate motivele să-l propună viceprimar pe Dragoș Curelea, singurul neliberal din Consiliul Local care ar mai avea ceva uși deschise pe la autoritățile județene din Caraș-Severin…
UPDATE, ora 22.50
Liderul PLUS Caraș-Severin, Daniel Toma, a ținut să facă următoarea declarație în urma apariției articolului nostru: „În legătură cu informațiile apărute în articolul dvs. precizăm că în filiala PLUS Caraș-Severin nu a existat o competiție pentru desemnarea unui membru în postul de prefect sau subprefect. Astăzi au fost finalizate negocierile din coaliție pe acest subiect. Urmează ca printr-o procedură asemănătoare cu cea care a fost aplicată pentru selectarea secretarilor de stat și a președinților de agenții, să nominalizăm, la nivelul birourilor județene, propunerile către biroul național, care, în baza unor criterii clar stabilite, vor lua decizii prin vot, în funcție de competențele candidaților propuși. După cum știți în județul Caraș-Severin postul de subprefect a fost atribuit colegilor noștri de la USR în baza unui algoritm agreat la nivelul Alianței, urmând ca în scurt timp să vă comunicăm rezultatele competiției interne”.