Oprire de apă în Lunca Pomostului

 

Societatea Aquacaraș a fost nevoită cu puțin timp în urmă, din cauza unei avarii, să oprească furnizarea apei potabile pentru pentru o parte din reșițenii care locuiesc în cartierul Lunca Pomostului.

 

În vederea remedierii unei avarii apărute la rețeaua de apă de pe strada Cerna, a fost sistată furnizarea apei potabile în zonă. Vor fi afectați, până la ora 13.00, anunță Aquacaraș, consumatorii de pe străzile Cerna (parțial) și Sportului (tot parțial). Lucrarea este executată de către echipa de intervenție a companiei de apă.

 

„Ne cerem scuze consumatorilor afectați de această oprire. La reluarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, este posibil să apară apă tulbure la robinetele consumatorilor din zona menţionată. Dacă situaţia persistă vă rugăm să contactați Dispeceratul Central al SC Aquacaraş SA la tel. 0255/215643 sau 0766341274”, transmit reprezentanții Aquacaraș.

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available