„Oraşul ca muzeu”. Reşiţa, redescoperită prin fotografie, desen şi text

Articol de
Marian Averescu

 

Muzeul Banatului Montan invită publicul la vernisajul proiectului „Orașul ca muzeu”, o intervenție artistică semnată de Ioana Ciolea și Dan Perjovschi, ce propune o redescoperire a Reșiței prin fotografie, desen și text.

 

Muzeul Banatului Montan se află într-un proces de renovare și este temporar inaccesibil vizitatorilor. În acest interval, muzeul se deschide simbolic către oraș și propune experiențe culturale alternative în spații cu acces limitat sau neobișnuit, precum Buncărul UCMR, o construcție industrială încărcată de memorie și istorie, unde mâine, 21 septembrie, ora 16.00, va avea loc vernisajul expoziţiei „Orașul ca muzeu” – o colaborare între artiștii Ioana Ciolea și Dan Perjovschi.

 

Traseul proiectului urmează un parcurs al orașului, de la depoul de tramvaie până aproape de strada Furnalelor, invitând participanții să exploreze Reșița pe jos sau cu tramvaiul. Harta interactivă și imagini de pe traseu sunt disponibile aici: https://resitamonamour.wordpress.com/orasul-muzeu/

 

„Fotografiile Ioanei Ciolea surprind ferestre, detalii de arhitectură și fragmente urbane aparent banale, de la clădiri dispărute până la colțuri cotidiene adesea ignorate. Acestea construiesc o hartă vizuală a unui oraș nevăzut. Pornind de la imaginile oferite de Ioana, Dan Perjovschi intervine cu desene și texte care comentează și reactivează privirea, propunând o lectură alternativă a spațiului urban”, explică iniţiatorii proiectului.

 

„Orașul ca muzeu” face parte din inițiativa mai amplă „Niște artiști și un muzeu ‘închis’. Atunci când arta angajează un public plictisit”, coordonată de Muzeul Banatului Montan, în parteneriat cu Primăria Reșița și cofinanțată de Administrația Fondului Cultural Național. Seria aduce arta contemporană în dialog direct cu comunitatea, în zone marginale sau uitate ale orașului, oferind o alternativă culturală vie și participativă.

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite