Pădurea de pe marginea DN 57B Oravița – Anina, transformată în „coș de gunoi”

 

Natura nu este coș de gunoi, dar, din păcate, mulți o tratează ca atare și aruncă deșeuri menajere, moloz și chiar aparatură electrocasnică în zonele împădurite din apropierea drumurilor.

 

Rangerii Parcului Național Cheile Nerei – Beușnița împreună cu lucrători de la Ocolul Silvic Oravița au desfășurat o activitate de igienizare în zona limitrofă Drumului Național 57B, folosită de mulți localnici pe post de rampă de gunoi. În numai câteva ore, a fost adunată o cantitate impresionantă de deșeuri, de la resturi alimentare, plastice și textile, până la moloz, piese de la mașini dezmembrate și aparate electrocasnice.

 

„Pe această cale, rugăm cetățenii care parcurg acest traseu să nu mai arunce resturi menajere, peturi, electronice și electrocasnice, mai ales că există la nivelul comunității o societate comercială care se ocupă cu colectarea acestora”, au transmis reprezentanții Parcului Național Cheile Nerei – Beușnița.

 

Rangerii parcului efectuează periodic acțiuni de igienizare în zona DN 57B Oravița – Anina. „Am găsit părți de plastic de la mașini dezmembrate, moloz de la șantiere de construcție, ambalaje de plastic și o grămadă de multe alte resturi provenind din gospodării. Și este dureros să vezi că cele mai multe autovehicule din care sunt abandonate deșeurile au numere de înmatriculare locale”, explică aceștia. Anul trecut au fost aplicate și amenzi contravenționale în baza imaginilor surprinse de camerele de monitorizare, dar, spun rangerii, toate acestea sunt în zadar, atâta timp cât oamenii continuă să scape de gunoaie aruncându-le la marginea drumului.

 

Potrivit legislației în vigoare, persoanelor surprinse deversând deșeuri pe teritoriul parcului național și în zonele limitrofe riscă amenzi de până la 45.000 de lei și chiar confiscarea vehiculelor folosite pentru descărcarea și abandonarea deșeurilor în spații neautorizate.

 

„Natura nu este coșul dumneavoastră de gunoi! Natura este viitorul copiilor noștri. Trebuie să fim conștienți de impactul grav pe are îl au acestea rele practici îl au – poluarea solului, a apelor din jur, efectul vizual negativ – și să ne oprim”, este mesajul reprezentanților Parcului Național Cheile Nerei – Beușnița.

 

 

Sursă foto: Romsilva – Administrația Parcului Național Cheile Nerei-Beușnița. Foto: Andrei Șefer

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available