Incendiul zbucnit într-un apartament situat la etajul al III-lea al unui bloc de locuințe de pe Aleea Tineretului a fost anunțat în jurul orei 07.00, printr-un apel la numărul unic de urgență 112. Din fericire, în urma incendiului au rezultat doar pagube materiale.
Detașamentul de Pompieri Reșița a intervenit de urgență, în această dimineață, cu două autospeciale pentru stins incendii, o autospecială pentru intervenție și salvări de la înălțime și o ambulanță SMURD, pentru stingerea focului ce a cuprins unul dintre apartamentele siutate într-un bloc de pe Aleea Tineretului. În aproximativ 20 de minute, pompierii au reușit să localizeze incendiul și au luat masuri de aerisire și ventilație pentru evacuarea fumului rezultat în urma arderii.
„Pompierii au verificat toate apartamentele pentru a se asigura că nu sunt persoane care să necesite îngrijiri medicale. Din fericire, nu a fost identificată nicio persoana rănită sau decedată”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU „Semenic”, Anca Balint.
Pompierii urmează sa stabilească, în urma investigațiilor specifice, cauza care a dus la producerea incendiului.
Sursa foto: Facebook Doru Aiordăchioaie