La Muzeul Banatului Montan din Reșița poate fi vizitată, începând de astăzi, 5 aprilie, expoziția „Biserica de la Ogășele: moștenirea medievală a Reșiței”. Aceasta aduce la lumină istoria celor mai vechi urme ale unei așezări umane de pe actualul teritoriu al Reșiței.
Câți dintre reșițeni știu că în cartierul Moroasa, în zona în care în anii ’70 a fost construit Ateneul Tineretului, în urmă cu cinci-șase secole se afla un domeniu cu turn locuință, biserică și necropolă cu zeci de morminte? Cu siguranță, nu mulți! Pentru că istoria locală nu este consemnată în manualele școlare, iar urmele descoperite de arheologi în perioada 1976 – 1983 au fost acoperite de nepăsare. Iar acum 10-12 ani, au dispărut cu totul.
Despre toate acestea „vorbește” expoziția pregătită de specialiștii Muzeului Banatului Montan la care sunt așteptați toți cei care doresc să afle istoria așezării medievale din zona Moroasa. „Ansamblul medieval, unic în zona Văii superioare a Bârzavei, a fost cercetat arheologic începând cu anul 1970. Săpături sistematice au fost efectuate în anii 1976 și apoi în 1983, în urma cărora a fost dezvelit întregul monument ecleziastic și cimitirul aflat în jurul său, constând din 47 de morminte. Pe baza inventarului funerar, acestea au fost încadrate perioadei 1350 – 1500. În cimitirul din jurul bisericii au fost identificate bijuterii datând din secolele XIV-XV, expuse în acest context pentru prima dată, precum și monede emise în timpul regilor Casei de Anjou, dar și în timpul domniei lui Mathia Corvinul”, explică directorul Muzeului Banatului Montan, Flavius Bozu.
Primele referințe despre ruinele medievale din zona Moroasa sunt însă mai vechi, precizează Flavius Bozu: „Au fost menționate pentru prima dată în secolul al XIX-lea și apoi în perioada interbelică. Din punct de vedere cronologic, ansamblul este datat în secolele XIV-XV, fiind vorba despre construcția de zid a unei biserici și, probabil, a unui turn locuință, suprapus azi de clădirea Ateneului. Descrise inițial de către istoricul maghiar Pesty Frigyes, ruinele au ajuns să fie cunoscute datorită investigațiilor învățătorului Alexandru Mihalik de la finalul secolului al XIX-lea și apoi a cercetărilor efectuate de Coriolan Cocora”.
Datorită unicității sale în arealul actual al Reșiței, ansamblul medieval din Moroasa, localizat în punctul „Ogășele”, a fost inclus în patrimoniul național imobil, în cea mai importantă clasă de monumente, clasa A, însă, în prezent, nu a mai rămas nimic vizibil din aceste ruine. „Consolidată in situ (la fața locului, n.r.), în anii ’80, biserica a suferit o degradare constantă pentru ca după anul 2009 să dispară cu totul în urma unor intervenții mecanice. Scopul expoziției este unul de conștientizare și sensibilizare a populației cu privire la situația patrimoniului cultural imobil din oraș, dar și din județ”, a declarat directorul Muzeului Banatului Montan.
Explicație foto: Istoricul Mircea Rusnac consemnează, bazându-se pe cartea scrisă în 1938 de învăţătorul reşiţean Coriolan Cocora despre ruinele din punctul Ogăşele de lângă Ateneul Tineretului, că populaţia din Reşiţa Română îi spunea întregului ansamblu „biserica turcească” sau „cetatea turcească”. Sursă: istoriabanatului.wordpress.com