Peste 20 de drumuri județene vor fi reparate în Caraș-Severin. Romeo Dunca: „Am scăpat de stresul și timpul pierdut cu licitațiile pentru fiecare sector de drum”

 

Direcția de Drumuri Județene Caraș-Severin a semnat contractul-cadru pe o perioadă de patru ani pentru repararea drumurilor județene. Lucrările vor fi executate de firma MaxAgro.

 

După aproximativ șase luni, a fost desemnat câștigătorul licitației contractului-cadru pentru o perioadă de patru ani, contract ce are drept scop repararea drumurilor județene din Caraș-Severin. Este vorba despre MaxAgro, societate comercială care a executat lucrările de modernizare pe tronsonul DJ 581 Secășeni – Grădinari și care efectuează lucrări pentru întreținerea și repararea mai multor drumuri naționale din județ. „De azi înainte, pentru următorii patru ani și în limita sumei de 36.000.000 de lei, am scăpat de stresul și timpul pierdut cu licitațiile pentru fiecare sector de drum județean care trebuie reparat. Rămânem cu mai mult timp și mai multă energie pentru procedurile necesare modernizărilor de drumuri pe fonduri naționale și europene”, a declarat președintele Consiliului Județean (CJ) Caraș-Severin, Romeo Dunca, după semnarea de către conducerea Direcției de Drumuri Județene (DDJ) a contractului cu MaxAgro.

 

Drumurile județene care vor intra în reparații sunt:

 

  • DJ 572 Vermeș – Izgar – limită județul Timiș;
  • DJ 572 intravilan Berzovia;
  • DJ 585 intravilan Doclin;
  • DJ 585 Biniș – Bocșa;
  • DJ 586 Bocșa – Ocna de Fier (mici reparații);
  • DJ 581 Reșița – Lupac (mici reparații);
  • DJ 683 Zăvoi – Poiana Mărului (mici reparații);
  • DJ 582 Reșița – Prislop – Slatina Timiș (mici reparații);
  • DJ 608A Borlova – Muntele Mic (mici reparații);
  • DJ 587 Fârliug – Dezești;
  • DJ 587 Brebu – Zorlențu Mare;
  • DJ 582A Reșița – Târnova (asfalt);
  • DJ 571C Oravița – Ciclova Română;
  • DJ 571C Potoc – intersecție DJ 571;
  • DJ 573 Oravița – Brădișoru de Jos (asfalt);
  • DJ 571F intravilan Eftimie Murgu;
  • DJ 571B intersecție Gârbovăț – Dalboșeț – Șopotu Nou;
  • DJ 573A Nicolinț – Rusova Nouă;
  • DJ 586 Ocna de Fier – intersecție Dognecea;
  • DJ 608C Valea Timișului – Bolvașnița – Vârciorova.

 

„Reprezentații MaxAgro ne-au asigurat că vor finaliza aceste lucrări în limita sumei alocate până la sfârșitul anului curent. Am lăsat la aprecierea MaxAgro prioritizarea lucrărilor, tocmai în considerarea expertizei dobândite de-a lungul timpului și ținând cont de distribuția utilajelor acestora în județ. Dat fiind faptul că această societate comercială a câștigat licitația pentru întreținerea și repararea mai multor drumuri naționale din județ, experiența acesteia va determina o optimizare a costurilor intervențiilor. În perioada următoare, și nu mai târziu de finalul acestui an, Consiliul Județean Caraș-Severin va asigura plata a 10 milioane de lei pentru aceste lucrări.  În următoarele două luni vom stabili sectoarele de drum care se vor reabilita cu prioritate, precum și cele care urmează a fi reparate începând cu primăvara următoare”, a declarat Romeo Dunca. Pe lângă drumurile prevăzute pe această listă, firma MaxAgro va reabilita și DJ 571C Naidăș – Petrilova. Anul acesta, tronsonul, care este de pământ, va fi pietruit, iar în 2023 va fi asfaltat.

 

Președintele CJ Caraș-Severin a precizat că suma necesară pentru a face impecabile drumurile respective este mult mai mare decât cea de care Consiliul Județean dispune momentan, dar intervențiile punctuale, acolo unde degradările sunt mari, vor îmbunătăți starea lor. „La suma disponibilă în cont la DDJ de 4,5 milioane lei vom adăuga cele 3,44 milioane venite pe ultima rectificare bugetară. Avem economii substanțiale la salariile de la Direcția de Asistență Socială, de unde vom transfera tot pentru drumuri o parte din sumă. La fel vom proceda și cu economia de aproximativ 2,2 milioane lei din cele 5 milioane alocate de către CJ pentru studiul de fezabilitate și proiectul tehnic al noului spital județean, deoarece în urma licitației corecte și a competiției dintre cei nouă ofertanți s-a adjudecat la 60% din valoarea inițială. Economia merge tot la drumuri, banii urmând să fie alocați în una din următoarele ședințe ale Consiliului Județean”, a explicat Romeo Dunca. Referitor la DJ 571 Oravița – Moldova Nouă, președintele CJ a precizat că proiectarea este în grafic, estimarea fiind că procedura de licitație pentru execuție va putea începe în această iarnă.

 

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available