Reșița va găzdui, la începutul săptămânii viitoare, un triplu eveniment – lansare de carte, performance și instalație –, în cadrul proiectului „Poeți de oțel”, inițiat, în urmă cu doi ani, de tandemul creativ 111invers1 – format din Lumi Mihai și Mugur Grosu.
Inspirat de faptul că Reșița era supranumită „Orașul cu poeți”, tandemul creativ 111invers1 – format din Lumi Mihai, artist vizual și designer de costume pentru cinematografie, și Mugur Grosu, scriitor și artist – a inițiat proiectul „Poeți de oțel”, prin care realizează anual câte o instalație permanentă de poezie decupată în oțel și iluminată nocturn, în memoria unor poeți importanți ai acestor locuri.
Prima instalație a fost realizată în 2022, pe strada Libertății nr. 38, în memoria lui Ion Chichere, iar anul trecut a fost realizată o instalație Rolf Bossert, pe fațada Colegiului „Diaconovici-Tietz”, urmând ca luni, 16 decembrie, să fie inaugurată instalația Toma George Maiorescu, în imediata vecinătate a Podului de la Vamă (Palatul Cultural). Inaugurarea va fi precedată de o serată literară, de la ora 17.00, la Time, organizată de Asociația Memoria Culturii în parteneriat cu Primăria Reșița, sub umbrela proiectului „Out Loud Liberty”, care marchează 35 de ani de la Revoluție.
În deschiderea evenimentului de luni va fi lansată cartea „Vedere din Uman” a poetului Mugur Grosu, în prezentarea Loredanei Tîrzioru. Apoi, tandemul de creație și dialog interdisciplinar 111invers1 va susține un performance de spoken word și muzică electronică. În final, scriitorul și istoricul literar Gheorghe Jurma va face o evocare a operei și personalității lui Toma George Maiorescu, poet, prozator, eseist și publicist, de la a cărui naștere s-au împlinit recent 96 de ani. Autor a peste 40 de volume de poeme, proză și publicistică, Toma George Maiorescu (n. 8 decembrie 1928, Reșița, d. 6 iulie 2019, București) a fost descendent al unei vechi familii de intelectuali evrei (tatăl său a deschis la Reșița prima bibliotecă publică din oraș). De-a lungul carierei, a primit Premiul pentru literatură al Asociației Scriitorilor din București (1984); titlul „Man of the Year”, decernat de Institutul Biografic American-ABI (1990), „International Man of the Year”, Cambridge (1991-1992); Premiul Special pentru Poezie „Lucian Blaga” (1998), Premiul literar, Israel (1999). În 2003 a fost decorat de Președinția României cu Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler.











![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)