O femeie a sunat în această dimineață la 112 și a cerut ajutor pentru eliberarea unor pui de pisică pe care i-a găsit blocați în portiera mașinii.
Un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului Reșița a avut, în această dimineață, o intervenție mai puțin obișnuită, după ce o doamnă a sunat la numărul unic pentru apeluri de urgență 112, semnalând că în momentul în care a deschis ușa mașinii sale a descoperit doi pisoi, care s-au blocat într-un loc îngust fără a mai putea ieși.
„La fața locului, pompierii au descoperit doi pisoi speriați, care s-au strecurat în spatele portierei din stânga şi au rămas blocați acolo. Din fericire, cei doi pisoi nu au fost răniți, iar intervenția salvatorilor a fost un succes, felinele fiind eliberate în siguranță”, informează reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic”.
Sursa foto: ISU Semenic









![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)