Prefectul Gâfu, demonstrație de forță! Mai puțin și trimite în izolare și coronavirusul!

Aura (corona)virusului se pare că a atins la vârf Centrul Județean pentru Conducerea și Coordonarea Intervenției Caraș-Severin. Conferință de presă cu Cristian Gâfu în rol de „one man show”. 

Potrivit prefectului Cristian Gâfu, colonelul Cristinel Coneru, inspectorul șef al ISU Semenic, este izolat la domiciliu din dispoziția sa, după ce acesta a fost contactul unei persoane care fusese contact cu un pacient confirmat cu coronavirus. Prefectul spune că preferă o persoană în izolare decât zeci de infectați cu coronavirus asimptomatici.

De altfel, ISU nu este singura instituție deconcentrată din județ cu conducere interimară, recent contractul de management al managerului și directorului medical ai Spitalului Județean de Urgență din Reșița fiind suspendat prin decizia ministrului Sănătății, fiind numite conduceri interimare. „Au fost schimbați pentru neregulile semnalate chiar de către presă, în special, și pentru proastă mobilizare sau slabă comunicare”, a explicat prefectul Cristian Gâfu.

Acesta spune că vor fi mult mai mulți șefi de instituții care vor avea de dat socoteală, dar că pe cei care nu sunt implicați direcți în combaterea coronavirusului îi lasă pentru perioada de după încetarea stării de urgență.

Cartonaș galben pentru Cican

Nu la fel spune și despre managerul Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș, Adrian Cican, care a fost surprins în ofsaid de mai multe ori fie dând declarații presei fără acceptul și încunoștințarea vocii unice la nivel județean, fie atunci când raportările făcute de spital au fost tardive sau inexacte.

Gâfu a răspuns și acuzelor că ANAF nu deblochează conturile celor două spitale angrenate în lupta cu COVID-19: „și acesta este unul dintre motivele pentru care Ministerul Sănătății a preluat în subordine aceste spitale, pentru ca anumite achiziții și finanțări să se poată face direct”, fie prin Unifarm, fie chiar de la minister.

Și tot legat de preluarea spitalelor, prefectul a ținut să mulțumească primarului Ioan Popa și președintelui Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu, instituțiile pe care aceștia le conduc investind sume de bani în dotarea celor două spitale chiar dacă aceștia știau că urmează să fie publicată ordonanța prin care vor trece la minister, semn că cei doi sunt preocupați de siguranța cetățenilor lor.

Două anchete pentru moartea asistentei de la Măureni

Prefectul Cristian Gâfu a abordat și cazul asistentei de la Măureni, decedată la Spitalul Județean de Urgență din Reșița, unde a ajuns în urma unei fracturi deschise la picior și de unde n-a mai ieșit pe picioarele sale. Gâfu spune că sunt în derulare o anchetă medicală care va stabili dacă personalul medical implicat a acționat conform protocoalelor, dar și o anchetă penală, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița, anchetă demarată probabil în urma sesizărilor familiei decedatei.

Cât privește posibila infectare a acesteia cu coronavirus, Gâfu spune că prima probă, recoltată din gât, a ieșit pozitiv la coronavirus și că așteaptă și rezultatul unei a doua probe, recoltată din plămânul femeii. Acesta estimează ca până la finalul săptămânii ancheta medicală să fie finalizată și promite că va reveni cu informații pentru populația din Măureni și din Caraș-Severin.

Acțiuni ample în apropierea Sărbătorilor pascale

Prefectul mai spune că a mobilizat toate cadrele MAI și de suport pentru a preveni o eventuală ieșire a cărășenilor din izolare în apropierea sărbătorilor pascale, furați probabil de febra cumpărăturilor sau a vizitelor la familie, și spune că încălcarea regulilor de distanțare socială sau a prevederilor ordonanțe militare va fi extrem de dur sancționată de către forțele de ordine.

Prefectul Gâfu a mulțumit și pentru mediatizarea deciziei sale privind obligativitatea acoperirii gurii și nasului de către cărășenii care ies din locuință și spune că măsura este una preventivă, care trebuie respectată și pe viitor.

 

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available