În municipiul Reșița sunt în derulare, în momentul de față, numeroase proiecte cu finanțare europeană, iar o parte dintre lucrări sunt executate de firme locale. Investiții, așadar, cu beneficii colaterale pentru oraș – atât pentru mediul de afaceri, cât și pentru piața muncii.
Proiectele de anvergură derulate de Primăria Reșița cu finanțare din fonduri europene, dintre care eficientizarea energetică a unităților de învățământ și modernizarea infrastructurii pentru transportul electric sunt cele mai importante, aduc profit și firmelor de construcții din oraș. Acest lucru este demonstrat de datele furnizate de Ministerul Finanțelor Publice, spune edilul Ioan Popa: „Datele pe microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii arată că în zona de campioni, în ceea ce privește profitul realizat, din primele cinci-zece, mare parte au lucrări care sunt generate de acțiunile Primăriei Reșița – la școli, licee, centrul multifuncțional din Lunca Pomostului. Nu mai vorbesc de Electroechipament, care pe proiectul tramvai și pe majoritatea proiectelor mari de infrastructură participă la lucrări”.
Primarul a făcut aceste afirmații cu ocazia recepției lucrărilor la Școala Gimnazială „Marius Șandru” (foto), efectuate, de asemenea, de firme din Reșița – Cristicons, Electro Eurostar și Calor Grup. „Aceste firme se hrănesc cu lucrări pe care le-a generat Primăria Reșița prin atragerea de fonduri europene. Așadar, fondurile europene nu numai că aduc beneficii cetățenilor orașului, dar, efectiv, o bună parte din banii care vin de la Bruxelles rămân cumva, într-o formă sau alta, în oraș”, a punctat Ioan Popa.









![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)