Pentru a încuraja tranziția spre un oraș verde, pe lângă achiziția de tramvaie și autobuze electrice, Primăria Reșița accesează fonduri europene și pentru extinderea rețelei de stații de încărcare pentru vehicule electrice. Planurile autorităților au fost prezentate de către edilul șef Ioan Popa în cadrul evenimentului ElectRoMania organizat în centrul municipiului.
Centrul Civic al Reșiței a fost, ieri, 20 aprilie, pentru aproximativ două ore, un veritabil showroom în aer liber, în cadrul căruia au putut fi admirate 30 de mașini electrice venite de la sute de kilometri distanță, din București, Suceava, Prahova, Cluj sau Brașov, pentru a participa a participa la ElectRoMania – eveniment de promovare a transportului verde organizat de echipa Electromobilitate și Primăria Reșița. „Proiectul ElectRoMania a început în 2018, eram o mână de oameni, cu două mașini electrice, Tesla Model 3 importantă din SUA și un Hyundai Ioniq, iar acum a ajuns la peste 50 de participanți activi. Am depășit trei milioane de kilometri monitorizați săptămânal, avem foarte multe date despre utilizatori, despre cum folosesc aceștia mașinile electrice și organizăm aceste evenimente prin care dorim să promovăm și vrem să credem că avem și noi o mică parte în evoluția parcului auto de mașini electrice din România”, a declarat Tudor Marchiș, din cadrul echipei Electromobilitate. Potrivit acestuia, în 2018, erau sub 1.000 de mașini electrice înmatriculate în România, iar în prezent sunt peste 40.000, tendința fiind, în continuare, în creștere.
Unul dintre promotorii mobilității verzi este primarul Reșiței, Ioan Popa, care a venit la eveniment cu autoturismul său electric și a vorbit despre avantajele electricității: „Primăria Reșița are 23 de mașini electrice și suntem foarte fericiți pentru că acolo unde ai distanțe mici, cu siguranță este un plus extraordinar de mare. În afară de reducerea emisiilor de carbon, e vorba de costuri: de întreținere, de mentenanță, pe parcursul exploatării, deoarece diferența între motoare termice și motoare electrice este enormă. Dacă la un motor termic vorbim de pistoane, culbutori, de injecție, turbine, de ulei, filtru de aer, care toate trebuie schimbate, la mașina electrică ai unul sau două motoare electrice și punct. Deci, nu trebuie să mergi toată ziua la service pentru că n-ai pentru ce. Mașina electrică e mult mai simplă. Legat de eficiență, nu există motor mai performant decât motorul electric. Cel mai bun raport între putere și eficiență este la motorul electric”.
Primarul Ioan Popa a profitat de ocazie și a punctat investițiile pe care municipalitatea le face pentru un viitor mai prietenos cu mediul: „Pe lângă cele șapte stații de încărcare pentru mașini electrice pe care primăria le are în oraș, avem un proiect finanțat prin PNRR prin care vom instala 45 de stații noi. În prezent sunt aproximativ 160 de mașini electrice în oraș. Și o bună parte dintre taximetrele din oraș sunt deja electrice sau hibrid, iar primăria nu mai emite autorizații noi decât pentru astfel de autoturisme. Așadar, mașini electrice, stații de încărcare, tramvai, autobuze electrice – toate acestea sunt elemente care duc Reșița spre zona verde, o zonă curată”.