Ioan Popa, primarul municipiului Reșița, a votat în această dimineață la Secția de votare nr. 15, de la Casa de cununii din centrul orașului.
„Am votat de dimineață, într-o zi frumoasă, într-o zi răcoroasă, rece chiar, de iarnă, cu soare, senin și uscat. O vreme frumoasă de mers la vot, o vreme de de iarnă frumoasă.
Am votat pentru stabilitate, am votat pentru un președinte serios, un președinte pe care să ne putem bizui în următorii ani, mai cu seamă că aproape de frontierele noastre avem un conflict care escaladează, un conflict care durează de o mie de zile și, din punctul meu de vedere, nu ne permitem să avem diletanți în funcția de președinte al României. Trebuie să avem un om profesionist, care să ne dea încredere, liniște și siguranță tuturor.”, a declarat primarul Ioan Popa după ce a introdus buletinul de vot în urnă.
După primele cinci ore de la deschiderea urnelor, Caraș-Severinul se află în topul județelor cu prezență scăzută la vot. Astfel, până acum, la ora 12.20, cele mai mari procente de prezență la vot se înregistrează în județele Olt (21,46 la sută), Mehedinți (20,44), Teleorman (20,38), Argeș (20,30), iar cele mai mici, în Maramureș (12,19), Satu Mare (12,34), Bistrița-Năsăud (12,82) și Caraș-Severin (12,90). La nivel național au votat 18,28% dintre alegătorii cu drept de vot.