O delegație a municipiului Reșița, condusă de primarul Ioan Popa, a efectuat săptămâna aceasta o vizită de lucru la Chișinău. Întâlnirile avute cu edilii capitalei de peste Prut și cu rectorii principalelor universități din Moldova nu au rămas fără rezultate.
„Reșița are o frumoasă istorie de colaborare cu Republica Moldova în domeniul învățământului superior. De-a lungul timpului, în orașul nostru au studiat sute de studenți de peste Prut și îmi doresc să reluăm această tradiție. Pentru a reuși acest lucru, alături de dl Andrade Bichescu, director al Centrului UBB Reșița, dna Luminița Broască, director al Colegiului Național Traian Lalescu, și dna Ildiko Pataki, consiliera mea pe probleme de politici educaționale, am avut o serie de întâlniri oficiale în capitala Moldovei.”, explică edilul Ioan Popa principalul scop al deplasării în Moldova.
Cu acest prilej, în prezența primarului general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a fost semnat un Acord de cooperare între Pretura sectorului Buiucani – municipiul Chișinău, reprezentată de pretorul Vadim Brînzaniuc, și Primăria Municipiului Reșița. Potrivit edilului Ioan Popa, „Acordul definește concret șase domenii de cooperare, iar în cadrul întâlnirilor avute cu Igor Șarov – rector al Universității de Stat din Moldova, Alexandra Barbaneagra – rector al Universității Pedagogice de Stat «Ion Creangă», Angela Cutasevici – viceprimar al Chișinăului cu responsabilități în domeniul educației, am agreat primele activități și calendarul acestora pentru anul 2022”.
Prin urmare, concluzionează primarul capitalei Banatului Montan, Reșița va găzdui anul viitor un grup de studenți moldoveni de la specializarea Administrație Publică și va organiza stagii de practică în cadrul primăriei, cu credite de la Universitatea Babeş Bolyai – Centrul UBB Reșița. Totodată, urmează demararea în parteneriat a unor proiecte Erasmus și vizite pentru schimb de experiență între elevi și profesori de liceu din cele două localități.