Într-o țară care încă își caută echilibrul între trecut și viitor, profilul unui candidat la președinție ar trebui să reflecte cea mai înaltă expresie a valorilor naționale: inteligență, echilibru, carismă, integritate morală și o viziune clară asupra destinului țării. Un președinte ar trebui să fie acel om care nu doar că înțelege nevoile reale ale poporului, dar care are și puterea de a le articula limpede și convingător, inspirând încredere și respect.
Astfel de oameni există în România. Ilie Bolojan este un exemplu clar — un administrator eficient, care a transformat comunități și a demonstrat ce înseamnă disciplina pusă în slujba interesului public. La fel, există minți strălucite precum Petrișor Peiu, cu analize economice riguroase și o gândire strategică solidă, sau Dan Dungaciu, o voce echilibrată în politica externă, mereu ancorată în realitate, nu în iluzii.
Și totuși, unde suntem astăzi?
Privind către unii dintre candidații care se conturează pentru cea mai înaltă funcție în stat, ne trezim în fața unui tablou care sfidează logica și bunul-simț. Ajungem să vedem figuri obscure, fără cariere solide sau discursuri coerente, împinse în față de mecanisme nevăzute, transformând competiția politică într-un spectacol grotesc. Între timp, liderii competenți, cei care pun întrebări incomode și cer soluții reale, rămân în plan secund, percepuți drept o amenințare pentru structurile politice obișnuite să promoveze figuri ușor de manevrat.
Cum am ajuns aici?
Răspunsul nu stă doar în incapacitatea partidelor de a propulsa oameni de valoare, ci într-un mecanism mai subtil și mai cinic. S-a cultivat, treptat, o repulsie față de elite, o demonizare a intelectualilor și o promovare agresivă a celor „autentici”, dar fără substanță. Un Ilie Bolojan, un Dan Dungaciu, un Petrișor Peiu — oameni cu argumente, viziune și coerență — sunt ținuți la distanță, pentru că un președinte cu o personalitate puternică și o gândire clară ar încurca rețelele de influență.
Cine controlează aceste mecanisme?
În spatele spectacolului politic, partidele — adesea simple vehicule pentru interese de grup — nu caută competența, ci controlul. Își doresc candidați obedienți, nu lideri care să ridice întrebări sau să propună schimbări reale. De aceea, în locul unui om cu viziune și greutate, scena publică este ocupată fie de figuri extravagante, fie de prezențe șterse, ambele unite de un singur lucru: lipsa de consistență.
Astfel, profilul de președinte nu mai reflectă nevoile reale ale națiunii, ci doar interesele celor care trag sforile. România, în loc să-și așeze în frunte oameni capabili să o ducă înainte, pare prinsă într-o farsă sinistră, în care competența este eclipsată de scandal, populism și viralizare ieftină.
Și atunci, rămâne o singură întrebare: când am încetat să mai prețuim adevărata valoare și am transformat președinția într-un concurs de imagine și zgomot?
Sursă foto: cdnews.ro. Credit foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
