Proiectil exploziv, găsit într-o pădure din Soceni

 

Proiectilul exploziv de calibrul 76 de milimetri a fost descoperit în pădurea din satul Soceni, comuna Ezeriș, de un localnic. Acesta a alertat autoritățile, iar proiectilul a fost ridicat în siguranță de pirotehnicienii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic”.

 

Echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Semenic” al județului Caraș-Severin a fost solicitat să intervină, în cursul zilei de ieri, 7 mai, pentru ridicarea unui element de muniție rămas neexplodat din timpul conflictelor armate, găsit în pădure de către un cetățean, în localitatea Soceni. Ajunși la fața locului, specialiștii pirotehnicieni au stabilit că este vorba despre un proiectil exploziv calibrul 76 de milimetri. Acesta a fost ridicat, transportat și depozitat în condiții de siguranță, în vederea distrugerii ulterioare.

 

„În ciuda stării avansate de coroziune, muniţiile rămase neexplodate din timpul conflictelor militare pot fi încă active şi, manevrate necorespunzător, pot provoca tragedii”, atrag atenția specialiștii din cadrul ISU „Semenic”. Aceștia le reamintesc cetăţenilor că elementele de muniţie rămase neexplodate nu trebuie atinse, lovite sau mişcate, iar găsirea acestora trebuie semnalată de urgență, prin intermediul numărului unic 112. „O atenţie deosebită trebuie acordată şi educării preventive a copiilor, în vederea conştientizării pericolului la care se pot expune atunci când nu respectă aceste reguli”, precizează reprezentanții ISU „Semenic”.

 

Sursa foto: arhivă

 

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available