Începând de astăzi, 21 iunie, instanțele din Caraș-Severin amână toate dosarele aflate pe rol, cu unele excepţii, în urma hotărârilor luate în cadrul adunărilor generale ce au avut loc în cursul zilei de ieri. Măsura este una de protest față de proiectul de lege privind pensiile de serviciu ale magistraților.
Modificările legii pensiilor de serviciu și ale Codului fiscal încalcă statutul judecătorului, consideră magistrații Tribunalului Caraș-Severin care au decis, cu unanimitate de voturi, în cadrul unei adunări generale ce a avut loc ieri, 20 iunie, suspendarea activității, cu excepția cauzelor urgente, civile și penale.
„Având în vedere proiectul de lege, aflat în dezbatere la Camera Deputaților, privind reforma în domeniul pensiilor de serviciu ale judecătorilor și procurorilor, inclusiv sub aspectul condițiilor de pensionare și al modalității de calcul al pensiilor, judecătorii din cadrul Tribunalului Caraș-Severin solicită ca modificările legislative referitoare la aceste aspecte să fie stabilite cu respectarea standardelor constituționale vizând principiul fundamental al independenței justiției și al cooperării loiale între instituțiile publice”, se precizează în hotărârea semnată de președintele Tribunalului Caraș-Severin, judecătorul Petru Juca.
Potrivit hotărârii adoptate ieri, activitatea de judecată la Tribunalul Caraș-Severin va fi amânată pentru toate cauzele aflate pe rol, cu excepția celor care au o serie de obiecte. În materie civilă este vorba despre: măsura plasamentului în regim de urgență; ordonanţe preşedinţiale; ordin de protecţie; suspendarea provizorie a executării silite; suspendarea executării hotărârilor; măsuri asigurătorii; conflict de competență; recuzarea întregii instanțe; adopție și plasamente; abțineri și recuzări; cerere de deschidere a procedurii insolvenței de către debitor; cauze care reclamă urgență deosebită. Iar în materie penală: cauzele care vizează măsurile preventive sau în care au fost dispuse măsurile preventive și cele referitoare la infracțiuni în privința cărora urmează a se împlini termenul de prescripție a răspunderii penale; cauze care reclamă urgență deosebită.
Protestul nu are o durată determinată, acesta urmând să dureze până la înlăturarea amendamentelor depuse la proiectul de Lege pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu.
Decizii similare au fost luate și la nivelul celorlalte instanțe din județ.