Provocarea Paracetamol. Polițiștii cărășeni avertizează asupra riscurilor la care se expun adolescenții

 

O provocare periculoasă promovată intens pe rețelele sociale – în special pe TikTok – prin care tinerii sunt încurajați să înghită doze mari de paracetamol ia amploare în rândul adolescenților din întreaga țară.

 

Polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Caraș-Severin trag un semnal de alarmă cu privire la noua tendință periculoasă care circulă pe rețelele sociale – Paracetamol Challenge/Provocarea Paracetamol. Aceasta presupune înghițirea unor cantități mari de paracetamol, fiind o practică extrem de riscantă, cu consecințe grave asupra sănătății, care câștigă popularitate în rândul adolescenților din întreaga țară.

 

Specialiștii avertizează că supradozajul cu paracetamol poate duce la leziuni acute ale ficatului, insuficiență hepatică fulminantă, sângerări severe, edeme, icter, instabilitate circulatorie și chiar comă. Pentru a preveni producerea unor incidente tragice, este esențial ca atât copiii, cât și părinții și profesorii să fie conștienți de pericolele asociate acestui fenomen, polițiștii cărășeni având un set de recomandări pentru fiecare dintre aceștia.

 

Pentru elevi:

  • Evitați provocările periculoase de pe internet. Nicio „distracție” nu merită să vă puneți sănătatea sau viața în pericol!
  • Nu cedați presiunii grupului! Analizați riscurile înainte de a imita comportamente văzute online.

 

Pentru părinți:

  • Supravegheați activitatea online a copiilor și discutați deschis cu ei despre conținutul pe care îl consumă.
  • Explicați-le riscurile la care se expun dacă imită astfel de comportamente promovate pe internet.

 

Pentru profesori:

  • Comunicați constant cu elevii și informați-i despre pericolele unor astfel de provocări.
  • Fiți atenți la schimbările de comportament și semnalați autorităților orice situație suspectă.
  • Colaborați cu părinții și poliția pentru a preveni situațiile periculoase.

 

În cazul în care aveți informații despre astfel de provocări care ar putea pune vieți în pericol, nu ezitați să sunați la 112, mai transmit polițiștii cărășeni.

 

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available