Rata de vaccinare anti-COVID în Caraș-Severin, între 13,66 și 43,04 la sută. Municipiul Reșița, foarte aproape de pragul de 40%

Articol de
Marian Averescu

 

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a publicat, astăzi, situația acoperirii vaccinale în România. La nivelul județului Caraș-Severin, cea mai ridicată rată de vaccinare se înregistrează în orașul Băile Herculane, iar cea mai scăzută, în comuna Șopotu Nou.

 

Potrivit datelor publicate astăzi pe platforma națională RO vaccinare, nicio localitate din județul Caraș-Severin nu a ajuns la o acoperire vaccinală cu cel puțin o doză de 50%. Cea mai mare rată de vaccinare împotriva COVID-19 se înregistrează în orașul Băile Herculane – 43,04%, urmat de comuna Văliug – 42,37% și, pe locul al treilea, de municipiul Reșița – 39,49%. În alte 25 de localități – patru orașe și 21 de comune – rata de vaccinare este, de asemenea, de peste 30%: Caransebeș (38,56); Zorlențu Mare (38,40); Oțelu Roșu (37,99); Oravița (37,40); Glimboca (35,58); Târnova (35,57); Bozovici (35,21); Ezeriș (35,70); Vermeș (35,69); Eftimie Murgu (34,80); Cornea (33,09); Marga (32,82); Mehadia (32,56); Dalboșeț (32,43); Zăvoi (32,26); Naidăș (32,15); Armeniș (31,31); Ocna de Fier (31,27) și Moldova Nouă (30,91); Slatina-Timiș (30,78); Rusca Montană (30,69), Carașova (30,66); Berzovia (30,60); Constantin Daicoviciu (30,41) și Bănia (30,15).

 

În peste 50% dintre localitățile județului, acoperirea vaccinală este între 20 și 30%, în timp ce în opt localități, toate din mediul rural, este sub 20%, cu cea mai scăzută rată de vaccinare în comuna Șopotu Nou – 13,66%.

 

Cele 41 de localități – două orașe și 39 de comune – cu o rată de vaccinare între 20 și 30% sunt: Ciclova Română (29,87); Băuțar (29,72); Bocșa (29,69); Fârliug (29,24); Ciuchici (28,81); Obreja (28,74); Anina (28,71); Goruia (28,61); Grădinari (28,51); Pojejena (28,44); Iablanița (28,17), Forotic (28,04); Lupac (27,33); Topleț (27,23); Cărbunari (27,07); Brebu Nou (27,02); Lăpușnicu Mare (26,89); Ramna (26,79); Doclin (26,59); Mehadica (26,14); Prigor (25,76); Gârnic (25,52); Berliște (25,38); Brebu (25,34); Domașnea (25,18); Vrani (24,80); Bolvașnița (24,79); Răcășdia (24,77); Teregova (24,47); Măureni (24,37); Dognecea (23,53); Vărădia (23,52); Coronini (23,45); Buchin (23,42); Sasca Montană (22,55); Lăpușnicel (22,19); Luncavița (21,93); Turnu Ruieni (21,70); Ciudanovița (21,52); Copăcele (21,23) și Păltiniș (21,04).

 

Iar cele opt localități sub 20% sunt: Sichevița (18,69); Cornereva (18,70); Bucoșnița (18,60), Sacu (18,60), Ticvaniu Mare (18,14); Socol (18,01); Berzasca (17,35) și Șopotu Nou (13,66).

 

La nivel național, potrivit CNCAV, rata de vaccinare în rândul populației generale este de 41,85%, în rândul populației eligibile (5+), de 44,62%, iar în rândul populației adulte (18+), de 50,43%. În mediul rural, acoperirea vaccinală este de 29,69%, în mediul urban – de 41,69%, iar la nivelul municipiilor – de 43,45%. Cea mai mare rată de vaccinare se înregistrează în comuna Dumbrăvița (Timiș) – 63.81% și în comuna Salva (Bistrița-Năsăud) – 63.31%. Orașul cu cea mai mare acoperire vaccinală este Otopeni (Ilfov) – 55,70%.

 

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite