Râurile din Caraș-Severin, sufocate de plastic. Peste o tonă de PET-uri a fost strânsă într-o singură zi, pe două cursuri de apă

 

Administrația Bazinală de Apă Banat a dat startul curățeniei de primăvară cu igienizarea malurilor cursurilor de apă. În Caraș-Severin, primele „fronturi” atacate au fost râul Nera – în zona Socol – și pârâul Brezovița din Valea Almăjului.

 

Peste 1.100 de kilograme de PET-uri au „capturat” lucrătorii Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Caraș-Severin din albiile râurilor Nera și Brezovița, în cadrul unei acțiuni de igienizarea a cursurilor de apă demarată la nivelul Administrației Bazinale de Apă (ABA) Banat.

 

Pe pârâul Brezovița, cei cinci lucrători din Formația de lucru Bozovici, din cadrul SGA Caraș-Severin, au acționat la km 24 spre localitatea Iablanița și la km 15 spre localitatea Bozovici, zone din care au strâns peste 600 de kilograme de PET-uri.

 

Pe râul Nera, lucrătorii din cadrul Formației Moldova Nouă au strâns peste 500 de kilograme de PET-uri doar din zona podului situal în aval de localitatea Socol, pe o lungime de numai un kilometru. Totodată, Formația Moldova Nouă a efectuat și o acțiune de igienizare în zona de agrement a orașului Moldova Nouă, pe faleza Dunării.

 

Campania de igienizare a malurilor râului este dedicată Zilei Mondiale a Apei, ce va fi sărbătorită în 22 martie. „Cu această ocazie atragem încă o dată atenția tuturor că apa trebuie protejată de orice sursă de poluare. Râurile nu sunt tomberoane! Nu aruncați la întâmplare deșeurile, care vor ajunge, la final, tot în apă! Să fim responsabili înseamnă să ne pese!”, este mesajul transmis de ABA Banat.

 

 

Sursă foto: ABA Banat

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite