Multe s-ar putea comenta pe marginea criticilor legate de prestația naționalei la Campionatul European de Fotbal, care, în parte, sunt corecte. Ceea ce este incorect ține de lipsa de realism cu care este tratată situația.
Dacă o echipă în care se investește un milion de euro ar putea să bată constant una în care se investesc 15 milioane, atunci pentru ce ar mai plăti cineva acești bani?
Dacă o țară care nu face nici cea mai mică investiție în sectorul juvenil ar putea bate în mod constant o țară în care acest sector a devenit strategic și este finanțat și monitorizat de instituțiile statului prin cei mai pricepuți oameni în acest domeniu, atunci de ce ar mai face aceste țări asemenea investiții?
Dacă o țară cu o arie de selecție restrânsă la câteva județe și cu una sau două academii de fotbal ar putea învinge țările cu academii celebre și cu arie de selecție cuprinsă pe câteva continente, atunci de ce cele din urmă ar mai investi în aceste tipuri de organizare?
Nu, în disputa dintre aceste două tipuri de abordări ale sportului rege, cei dintâi vor putea câștiga uneori, foarte rar, câte o luptă, dar nu vor putea învinge niciodată.
Dacă vrem să-i batem, nu este suficient să facem pe ipocriții, declarându-ne permanent nemulțumiți de rezultate și înjurând ca la ușa cortului pe puținii care fac ceva ca să evadeze periodic din această neputință. Dimpotrivă, trebuie să-i încurajăm, să-i prezentăm ca exemple de bune practici ce trebuie multiplicate, trebuie sa pledăm pentru un cadru legislativ care să creeze resursele și condițiile necesare performanței pe care ne-o dorim. Facem ceva din toate acestea? Nu! Și atunci, nu cumva suntem niște nevolnici, niște ipocriți, niște frustrați care vor cu orice preț ca cineva să le răzbune propriile nerealizări din viață? Uite că nu se poate!
Îl hulim pe Edi Iordănescu! Ok! Hai să-l aducem pe Koeman, sau pe Mircea Lucescu, sau măcar pe Boloni! Putem? Nu! Pentru că aceștia sunt plătiți cu salarii de peste 10 ori mai mari decât Edi! Dar noi vrem ca Edi să fie mai bun decât ei, chiar să-i bată! Îl hulim pe Ianis! Ok! Nu este ca tatăl său, dar ce alternativă avem? Un Mitriță? Cu Mitriță vrem să batem Olanda!? Dacă credem asta, înseamnă că ori nu ne pricepem, ori suntem niște proști!
Dar dacă nu credem și totuși urlăm ca proasta în bâlci, clamând aceste schimbări, atunci suntem niște oameni falși care nu merită nici măcar ce au! Îi înjurăm pe Hagi, pe Popescu, pe Iordănescu, pe Lucescu ș.a., manifestând o lipsă maximă de respect pentru oricine încearcă să producă ceva în acest mediu steril. Vrem rezultate imediate, vrem să batem toată spuma cea vestită a întregului Apus! Uite că nu se poate, nici măcar la fotbal! Iar unde am putut, vezi gimnastica de exemplu, am avut grijă să distrugem, tot prin înjurături și prin încurajarea unor farisei care încercau să promoveze ideea că marii campioni se clădesc în discotecile patriei. Am avut-o pe Halep! Același tratament! Îl avem încă pe Popoviciu! Sunt semnale clare că are parte de același tratament. Nu cumva este o problemă cu acest popor? Și dacă nu, atunci cum de căutăm justificări pentru golănia unor sărmane nereușite ale speciei umane.
Da! Toți vrem performanță! Și băieții aceștia au vrut să bată Olanda. Au vrut chiar să-i domine și să le dea goluri spectaculoase. Chiar s-a văzut că au vrut! Dar, din păcate, atât au putut! Dacă vrem mai mult, trebuie să schimbăm tot sistemul, să facem din acest sport o industrie comparabilă, ca investiții și organizare, cu tot ce se întâmplă în țările care reușesc în mod constant să ne bată. Dacă nu facem asta, pentru că nu ne interesează sau nu suntem în stare, atunci trebuie să ne mulțumim cu ce avem.
Iar dacă uneori ne calificăm la câte un campionat european sau mondial, acela este prilej de fericire, și nu de frustrare sau nefericire. Avem ce construim! Nimic mai puțin, dar, uneori, datorită eforturilor sportivilor și șansei, avem chiar ceva mai mult! De aceea, sportivii nu trebuie huliți atunci când arată fără echivoc că vor, dar nu pot! Pentru neputința lor suntem vinovați cu toții.
Eu nu am nici un motiv să fac pe nemulțumitul pentru rezultatele de la acest Campionat European. Este adevărat că aș fi vrut să batem, apoi m-aș fi mulțumit și cu un scor ceva mai strâns. Dar știu că ne-a sancționat tocmai îndrăzneala de a crede că putem mai mult! De aceea, în loc să hulesc, le mulțumesc jucătorilor și antrenorilor pentru că au făcut posibilă o imagine frumoasă a unei Românii unite, civilizate, chiar spectaculoase, cu oameni frumoși care știu să cânte și să se bucure atât la victorie cât și la înfrângere. O imagine pe care nu o mai credeam posibilă! O imagine care s-a văzut foarte departe.
Nu distrugeți această imagine, pentru că este chiar mai importantă decât o victorie împotriva Olandei!
Sursă foto: sportpictures.eu
