Refuzul austerității: o reacție legitimă și rațională

Sindicatele nu resping reformele, ci avertizează asupra unei direcții greșite: aceea în care echilibrul bugetar se face cu prețul dezechilibrului social. Refuzul austerității nu este o dovadă de rigiditate, ci o reacție logică și necesară într-o economie fragilă.

Pe fondul deficitului bugetar tot mai accentuat, se reactivează, în România, o veche rețetă de avarie: austeritatea. Tăieri de sporuri, înghețări salariale, limitarea unor drepturi legale. În acest context, atitudinea sindicatelor – fermă și vocală – este adesea prezentată ca o piedică în calea reformei. În realitate, este exact opusul.

Sindicatele își fac datoria – aceea de a proteja echilibrul social într-un moment de tensiune fiscală.

A cere reformă, dar nu cu prețul degradării nivelului de trai al celor care muncesc în sectoarele vitale, nu este un capriciu sindical, ci o poziție responsabilă, cu logică economică. Când liderii sindicali spun „nu” austerității, spun de fapt: haideți să nu repetăm greșelile trecutului.

Austeritatea aplicată mecanic nu reformează. Dereglează.

Economistul Radu Nechita compară dorința de reformă fără austeritate cu „vindecarea de alcoolism continuând să bei”. Dar în această metaforă se ascunde o falsă premisă: că problema cheltuielilor publice vine din excesul salarial al angajaților obișnuiți. Or, realitatea arată altceva.

Salariile și sporurile invocate de susținătorii austerității reprezintă o parte relativ modestă din totalul cheltuielilor statului. Tăierea lor nu garantează sănătatea bugetului, dar garantează efecte negative imediate: scăderea consumului intern, tensiune socială, demotivare profesională și o posibilă migrație accelerată dinspre sistemul public către alte domenii – sau alte țări.

O reformă adevărată nu ignoră costul uman al ajustărilor

Faptul că România cheltuie mai mult decât produce nu poate fi combătut contestând rolul sindicatelor, ci reformând prioritățile bugetare. E nevoie de digitalizare, de reducerea birocrației, de evaluare a performanței în sectorul public. Dar asta nu înseamnă austeritate. Înseamnă o restructurare inteligentă, care să mențină serviciile publice funcționale și resursa umană motivată.

Cei care susțin că „nu sunt bani” omit să spună ce urmează după tăiere: o administrație mai slabă, un sistem educațional și sanitar mai puțin atractiv, o spirală a nemulțumirii care poate genera instabilitate.

Sindicatele apără nu doar salariile, ci stabilitatea

A spune că sindicatele apără „privilegii” înseamnă a înțelege greșit menirea lor. Sindicatele apără mecanismele de protecție socială, echilibrul între muncă și viață, și un contract social minim între stat și cetățeni. Dacă acestea sunt erodate prin politici grăbite de reducere a cheltuielilor, nu obținem un stat mai eficient, ci unul mai fragil, cu tensiuni sociale care pot exploda oricând.

În plus, este o iluzie periculoasă să credem că austeritatea de azi pregătește echilibrul de mâine. Experiențele anilor 2010-2011 arată că austeritatea fără reformă reală duce la recesiune, scăderea veniturilor fiscale și adâncirea problemelor structurale. Refacerea încrederii în instituții, în calitatea serviciilor publice și în contractul social nu se poate face cu forța, ci prin dialog și coerență.

A spune „nu” austerității este a spune „da” unei reforme sustenabile

Poziția sindicatelor este nu doar conformă cu statutul și menirea lor, ci este perfect coerentă cu o gândire economică responsabilă. România nu își poate permite o reformă care distruge tocmai pilonii pe care trebuie să se sprijine: salariații bine pregătiți, funcționarii dedicați, profesorii și medicii care rămân în sistem.

Refuzul austerității nu este un refuz al schimbării. Este o invitație la luciditate: schimbarea trebuie să fie structurată, dreaptă și predictibilă. Altfel, vom trata simptomele unei boli cronice cu un medicament care, în doze mari, devine otravă.

Marian Apostol,

președinte Filiala Caraș-Severin 

a CNS Cartel ALFA

Sursă foto: gomag.ro