Reșița se transformă. O linie de tramvai nouă, un carosabil refăcut, un sistem de trafic regândit – elemente care, în mod normal, ar trebui să însemne progres. La suprafață, orașul capătă un aer mai modern, mai ordonat, mai civilizat. Și totuși, în locul unui sentiment colectiv de reușită, ceea ce se manifestă mai puternic este haosul: șoferi care ignoră noile reguli, accidente care deteriorează vehicule și infrastructură, oameni care reacționează cu ironie sau chiar satisfacție la fiecare problemă apărută.
Există, desigur, o doză de firesc în perioada de adaptare la orice schimbare. Dar, dincolo de aceasta, se conturează un fenomen trist: o parte a comunității pare să fi renunțat la ideea de progres. Nu e vorba de critici constructive sau de îngrijorări justificate, ci de o atitudine disprețuitoare față de orice tentativă de a îmbunătăți orașul. Orice proiect care schimbă ceva este automat privit ca un eșec. În loc să caute soluții, acești oameni par să aștepte eșecurile pentru a-și justifica nemulțumirea.
Pentru a fluidiza circulația în zona tramvaiului, administrația locală a demarat și construcția unui drum paralel, preponderent cu patru benzi, menit să reducă presiunea traficului. Acesta urmează să fie finalizat în curând, dar până atunci persistă senzația unui oraș în care nu doar infrastructura este fragmentată, ci și comunitatea. Vocea celor care contestă orice fără argumente reale reușește să fie mai puternică decât vocea celor care susțin schimbarea.
Privind dincolo de zgomotul nemulțumirii, realitatea este că Reșița se află într-un proces de transformare cum nu a mai cunoscut de decenii. Modernizarea infrastructurii, fie că vorbim despre transportul public, despre refacerea carosabilului sau despre reconfigurarea circulației, nu este un moft, ci o necesitate. Orașele care nu evoluează, care rămân blocate în vechile obiceiuri și structuri, sfârșesc prin a se sufoca în propriul lor trecut.
Și totuși, această schimbare întâmpină un zid de ostilitate. Nu din partea celor care au obiecții firești sau care semnalează probleme reale, ci din partea celor care se opun de dragul opoziției. O minoritate zgomotoasă, iritată de orice inițiativă care aduce un plus orașului, pare să-și fi făcut o misiune din a critica totul. Nu există argumente solide, nu există soluții alternative, doar o perpetuă nemulțumire care, prin intensitatea sa, dă impresia că reprezintă vocea majorității.
Fenomenul este cu atât mai trist cu cât, în loc să asistăm la o dezbatere sănătoasă despre viitorul orașului, asistăm la o încercare de discreditare sistematică a oricărei schimbări. Într-o societate sănătoasă, orice modernizare aduce inițial provocări, dar și o dorință comună de adaptare. La noi, în schimb, pare să fie așteptată fiecare greșeală, fiecare dificultate, doar pentru a putea spune „v-am zis eu că nu va merge”.
Realitatea este că schimbarea nu va fi perfectă. Există ajustări de făcut, probleme de rezolvat și o perioadă de acomodare. Dar alternativa nu poate fi stagnarea. Nu putem rămâne ancorați într-o mentalitate care tratează orice progres ca pe un atac personal.
Până la urmă, întrebarea nu este dacă schimbarea va avea succes. Întrebarea este dacă vrem să trăim într-un oraș care se transformă sau într-unul care își sabotează propriul viitor.
Sursă foto: FB TramFan/ Andrei Bucur
