Reșițeanul Cristian Secoșan este, de astăzi, director general al Delgaz Grid și membru al staffului E.ON România

 

Începând de astăzi, 1 aprilie 2022, inginerul Cristian Secoșan este noul director general al companiei de distribuție Delgaz Grid și membru al boardului E.ON România. Absolvent al Liceului de Matematică-Fizică (LMF) din Reșița și al Politehnicii din Timișoara, Secoșan are un CV impresionant.

 

„Cristian Secoșan a preluat, începând de astăzi, rolul de director general al Delgaz Grid și pe cel de membru al boardului E.ON România. Cel care a ocupat până acum această poziție, Ferenc Csulak, va continua să ofere suport din poziția de director general adjunct al companiei. Totodată, el va rămâne și în Boardul E.ON România, în calitate de director general adjunct, responsabil de aria de distribuție, până la data de 30 iunie 2022. Cristian Secoșan (54 de ani) a fost, până în prezent, CEO al companiei Siemens România.”, se arată într-un comunicat de presă al companiei de gaz.

 

Cristian Secoșan s-a născut la Reşiţa, unde a absolvit, în anul 1985, Liceul de Matematică-Fizică (actualul Colegiu Național „Traian lalescu”). A urmat apoi cursurile Facultății de Mecanică din cadrul Institutului Politehnic „Traian Vuia” Timișoara, iar după efectuarea stagiaturii ca inginer la Uzina Constructorare de Maşini din Reşiţa, a avut o carieră în care a acumulat în 30 de ani o bogată experiență în domeniul energiei, al tehnologiei și digitalizării. A ocupat importante poziții în conducerea unor mari companii precum OMV Petrom, ABB, Alstom, Siemens și a activat, totodată, în structura de decizie a AHK România (Camera de Comerț Româno-Germană) și în cea a Consiliului Investitorilor Străini (FIC). Cristian Secoșan a mai lucrat în grupul E.ON în perioada 2007-2009, în calitate de director general al E.ON Moldova Furnizare.

 

„Venirea lui Cristian Secoșan în echipa noastră are loc într-un moment cu provocări extraordinare pentru companiile de distribuție. Avem de parcurs împreună un drum deloc ușor, dar sunt convins că energia, experiența profesională și calitățile sale de lider ne vor ajuta să ne atingem obiectivele”, transmite Volker Raffel, CEO al E.ON România.

 

La rândul său, Cristian Secoșan a declarat: „Sunt nerăbdător să îmi cunosc colegii și să începem să lucrăm împreună. Delgaz Grid este singura companie integrată din domeniul distribuției de energie electrică și gaze naturale, cu operațiuni complexe și diverse, iar în tot ceea ce ne propunem să facem suntem cu ochii spre viitor, unul în care rețelele noastre vor fi coloana vertebrală a tranziției energetice”.

 

Grupul german E.ON este unul dintre liderii pieţei de energie, având în România o prezenţă consolidată de-a lungul a 16 ani. Companiile-fanion ale grupului sunt Delgaz Grid şi E.ON Energie România, acestea desfăşurând activităţi de distribuţie, respectiv de furnizare a energiei şi a soluţiilor energetice pentru circa 3,3 milioane de clienţi. De la intrarea pe piaţa din România, E.ON a investit circa 1,8 miliarde de euro, în principal în modernizarea reţelelor, susțin reprezentanții companiei. Totodată, valoarea contribuţiilor virate la bugetul de stat şi bugetele locale se ridică la 2,5 miliarde de euro.

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite