Lucrările de modernizare a Drumului Județean 608, extrem de dificile din cauza tronsoanelor străjuite de versanți care necesită derocări și consolidări, ar urma să fie finalizate până la sfârșitul acestui an.
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, este optimist în privința încadrării în acest termen, ținând cont că, în prezent, 90% din traseu are deja asfalt nou. „Ieri am fost să văd cum se derulează lucrările de modernizare la DJ 608, călătorind din direcția Plugova spre Rusca Teregova. Până la finalul anului, trebuie cheltuiți toți banii alocați din fondurile europene pentru acest drum. Deci, mai avem 3 luni în care lucrările trebuie finalizate. Mobilizarea constructorului se vede pe tot parcursul drumului, iar progresul este evident. Aproximativ 90% din traseu are deja asfalt nou”, declară Romeo Dunca.
Acesta spune că ieri a întâlnit pe teren 10 echipe de muncitori „care lucrau la diverse segmente – asfaltare, ziduri de sprijin, turnare de beton pentru consolidarea versanților și lucrări la rigolele de colectare a apelor pluviale. Toate podurile au fost refăcute sau, dacă erau în stare bună, au fost curățate și pregătite pentru asfaltare”.
Pentru cheltuielile neeligibile ale acestui proiect de investiții ce beneficiază în mare parte de fonduri europene, din bugetul Consiliului Județean au fost alocate recent 6,2 milioane de lei pentru lucrări de derocări și consolidare a versanților nesiguri, „sumă ce acoperă costurile necesare astfel încât acest drum să fie finalizat integral”, subliniază Dunca.
În aceste condiții, șeful județului apreciază că lucrările la DJ 608, „cea mai complexă și dificilă investiție derulată de Consiliul Județean, vor fi finalizate cu succes de către constructorul Emiliano Vest”.
Romeo Dunca amintește că următoarea mare provocare pentru administrația județeană o constituie Drumul Județean 571: „Colegii mei se pregătesc pentru o nouă provocare: scoaterea la licitație a lucrărilor de modernizare pentru DJ 571 Ciuchici – Moldova Nouă, investiție al cărei proiect tehnic va fi finalizat în săptămânile viitoare”.