Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, îi provoacă pe toți cărășenii deopotrivă, politicieni de toate culorile politice și simpli cetățeni, să pună umărul la construirea unei campanii naționale și internaționale pentru promovarea județului Caraș-Severin. Totodată, Romeo Dunca propune 20 de sloganuri de promovare și îi invită pe cărășeni să aleagă varianta cea mai potrivită.
Încă din capul locului, Romeo Dunca a ținut să sublinieze faptul că demersul său de promovare a județului Caraș-Severin nu are legătură cu campania electorală, ci cu un vis al său, despre cum putem să punem Caraș-Severinul pe harta lumii. „Deși e campanie electorală, astăzi nu este despre ea. Sau despre politica noastră. Vin în fața voastră pentru a vă împărtăși un vis. Visez ca frumusețile noastre să fie cunoscute cu mândrie în întreaga lume. Toată viața mea am visat și am dat viață visurilor prin truda angajaților și prin munca mea”, a mărturisit Romeo Dunca pe pagina sa de socializare.
Președintele CJ dezvăluie faptul că, în ultimele șase luni, a gândit și a analizat un proiect de campanie națională și internațională pentru promovarea județului Caraș-Severin: „Știu și pot să construiesc acest proiect: să arătăm întregii lumi frumusețile noastre de la Dunăre până în vârful muntelui, minunatul nostru port popular, obiceiurile, tradițiile, bunătățile culinare, tinerii frumoși și oportunitățile de dezvoltare turistică și de investiții. Să deschidem lumii ușa caselor noastre!”.
La acest proiect sunt așteptați să contribuie toți cărășenii care țin cu adevărat la aceste meleaguri – jurnaliști, cetățeni, prieteni și adversari ai lui Romeo Dunca, deoarece, spune el, „acesta nu este proiectul lui Dunca sau proiectul unui partid. Este proiectul nostru, al tuturor. Este o mână întinsă către toate forțele politice ale județului, de la stânga la dreapta. După alegeri va veni momentul să punem deoparte divergențele și să ne unim în construcția unui proiect care va dăinui. Peste mulți, mulți ani de acum încolo, oamenii nu își vor mai aminti nici de Dunca, nici de Hurduzeu, nici de Popa și nici de Crina. Este datoria noastră să oferim, cu toții împreună, o realizare care să pună Caraș-Severinul pe harta lumii”.
Un prim pas în clădirea acestui vis, care să pună în mișcare o dezbatere cât mai largă, este alegerea unui slogan de promovare. „Chiar dacă suntem în România, ținând cont de faptul că ne adresăm întregii lumii și dorind să arătăm tuturor frumusețile noastre, cred că un slogan internațional ar fi cel mai potrivit”, spune Romeo Dunca. Acesta a postat pe pagina sa de socializare 20 propuneri de slogan, cu rugămintea adresată cărășenilor de a vota varianta preferată:
- „Caras Severin Where the Danube meets the sky!”
- „Caras Severin Where the Danube kisses the mountains!”
- „Caras Severin: Where Rivers Flow and Mountains Rise!”
- „Discover Caras Severin: Where Rivers Dance and Mountains Sing!”
- „Caras Severin: The Center of the World’s Wonders!”
- „Come Visit Caras Severin: Where Every Moment is a Marvel!”
- „Caras Severin: The Place to Be for Nature’s Symphony!”
- „Where the Danube Meets the Sky: Caras Severin Beckons You!”
- „From the Heart of Romania: Discover Caras Severin’s Beauty!”
- „Caras Severin: Where Every Step Feels Blessed!”
- „Experience the Magic of Caras Severin: Where Rivers Dance with Mountains!”
- „Caras Severin: Discover the Heartbeat of the World!”
- „Come Visit Caras Severin: Where Adventure Awaits!”
- „Caras Severin: The Ultimate Destination for Every Traveler!”
- „Where the Danube Meets the Sky, Caras Severin Invites You to Soar!”
- „From the Heart of Romania Springs Caras Severin’s Beauty!”
- „Caras Severin: Experience the Blessings of Nature!”
- „Explore Caras Severin: Where Rivers Carve through Majestic Mountains!”
- „Caras Severin: Where Worlds Collide, Adventures Begin!”
- „Come Visit Caras Severin: The Ultimate Destination Awaits!”









![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)