UPDATE. Romeo Dunca, optimist: După sentința de astăzi, alocările de bani pentru primării se vor face fără părtinire politică!

Articol de
Eugen Cotarcea

 

Surpriză, astăzi, la Curtea de Apel Timișoara, la judecarea recursului formulat de primăriile pesediste împotriva sentinței Tribunalului Caraș-Severin prin care a fost anulată Hotărârea Consiliului Județean Caraș-Severin nr. 43 din 4 martie 2024!

 

În 12 iunie 2024, Tribunalul Caraș-Severin admitea cererea formulată de 20 de administrativ-teritoriale privind suspendarea executării HCJ din 4 martie, prin care primăriilor pesediste le fusese repartizată discreționar suma de 37 de milioane de lei reprezentând cota județeană de 6% din impozitul pe venit. Acestea din urmă au atacat sentința la Curtea de Apel Timișoara, iar la termenul de judecată de astăzi, 8 octombrie, s-a anunțat că soluția definitivă rămâne în pronunțare. Asta după ce judecătorii aveau să asiste la un moment neverosimil: au aflat că la dosar se află un document oficial contestat chiar de către cel ce părea a fi semnatarul acestuia!

 

Ce s-a întâmplat astăzi am aflat de la președintele CJ Romeo Dunca, la ieșirea acestuia din sala de judecată: „Azi a fost termenul la Curtea de Apel în urma căruia există o mare șansă ca ticăloșia făcută de consilierii părtinitori din CJ să fie reparată, iar cetățenii Reșiței și din celelalte localități prejudiciate să-și primească banii înapoi. Acum am aflat că eu, în calitate de președinte al Consiliului Județean, aș fi semnat un document prin care am cerut în prima instanță respingerea acțiunii primăriilor prejudiciate! Eu, care am făcut și plângere la DNA împotriva celor care au adoptat acea HCJ, să apar acum ca fiind de partea acestora! Incredibil unde s-a putut ajunge!”

 

Dar Romeo Dunca nu a lăsat lucrurile așa. Deși Consiliul Județean era reprezentat în sală de un jurist, Dunca a luat el cuvântul și-a susținut și în fața completului de trei judecători punctul de vedere al celor 20 de primării cărășene nedreptățite de modul cum a împărțit majoritatea pesedistă din CJ cele 37 de milioane de lei: „Am luat cuvântul, am explicat completului că nu sunt de acord cu admiterea recursului. Am cerut respingerea acestuia, am cerut să le dea dreptate primăriilor prejudiciate, să dea înapoi banii Reșiței, 7,5 milioane lei, pentru că de decenii întregi în Consiliul Județean se folosesc repartizările bugetare preferențial, se dau bani primarilor forțați să treacă de la o formațiune politică la alta”.

 

În final, după ce i-a cerut lui Dunca actul de identitate pentru a se convinge că cel ce vorbise este chiar președintele Consiliului Județean, președintele completului de judecată a anunțat că instanța rămâne în pronunțare, nu înainte de a-l întreba pe avocatul primăriilor prejudiciate dacă solicită cheltuieli de judecată. Astfel că Romeo Dunca anticipează cu optimism: „Faptul că instanța a rămas încă de azi în pronunțare și că a întrebat de cheltuielile de judecată îmi dă speranțe că nedreptatea va fi îndreptată și că acum, la final de mandat ca președinte al Consiliului Județean, rămânând neschimbată sentința Tribunalului Caraș-Severin se creează un precedent cu autoritate de lucru judecat care va fi de folos în viitor. În sensul respectării unor proceduri corecte și alocării de bani fără părtinire politică. Va dispărea astfel o cutumă ticăloasă, practicată de ani și ani în Caraș-Severin. Pentru acest fapt am ales ca astăzi să merg personal în sala de judecată pentru a susține cauza UAT-urilor nedreptățite”.

 

UPDATE – ora 19.00

 

Magistrații Curții de Apel Timișoara au dispus astăzi rejudecarea cauzei, casarea în parte a sentinței recurate și respingerea cererii de suspendare, dar au menținut restul dispozițiilor sentinței Tribunalului Caraș-Severin. Ceea ce înseamnă că a fost menținută decizia instanței cărășene de anulare a art. 1 și Anexei nr. 1 din HCJ nr. 43/04.03.2024. Iată soluția pe scurt (Hotărârea 890/08.10.2024), așa cum apare pe portalul instanțelor de judecată: „Ia act de renunţarea la cererile de recurs formulate de Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Bucoşniţa şi Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Buchin. Respinge ca neîntemeiate excepţiile tardivităţii şi nulităţii recursurilor invocate prin întâmpinări. Admite recursurile declarate de recurenţii-intervenienţi Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ciudanoviţa, Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Măureni, Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Dognecea, Unitatea Administrativ Teritorială Ticvaniu Mare, Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ezeriş, Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Văliug, Unitatea Administrativ Teritorială Caransebeş împotriva sentinţei civile nr. 346/12.06.2024 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosar nr. 578/115/2024. (…) Casează în parte sentinţa recurată. Respinge cererea de suspendare. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Obligă intimata-pârâtă Consiliul Judeţean Caraş-Severin să plătească intimaţilor Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Băuţar, Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Răcăşdia şi Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Eftimie Murgu câte 750 lei cheltuieli de judecată în recurs. Definitivă.”

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite