CSM Reșița are ambiții mari în noul sezon competițional. După ce în precedenta stagiune, rossonerii au prins play-off-ul, acum echipa antrenată de Flavius Stoican trage la promovare. Este motivația sub care au pornit la drum roș-negrii din Valea Domanului.
CSM Reșița încearrcă să își croiască drum spre Superliga cu un nou cantonament la Rogla, în Slovenia, stagiul de pregătire urmând să se încheie pe 26 iulie. În această perioadă, rossonerii vor disputa patru meciuri amicale, programate în zilele de 18, 19, 23 și 24 iulie. Trei dintre adversare sunt deja cunoscute – două formații din Slovenia și una din Emiratele Arabe Unite. Până la plecarea în stagiul de pregătire extern, echipa reșițeană a bifat două partide de verificare. A învins Vulturii Fărcășești cu scorul de 2-0, dar a pierdut confruntarea cu CSC Dumbrăvița, scor 1-2, meci disputat vinerea trecută, pe 11 iulie, la Șag. În ambele meciuri, Flavius Stoican introducând în teren mai mulți juniori din pepiniera reșițeană.
Clubul din Valea Domanului a realizat câteva transferuri în această vară. Printre achiziții se numără atacantul Nicu Modan (30 de ani) și fundașul Claudiu Apro (29 de ani), ambii veniți de la CSC Dumbrăvița, alături de fundașul dreapta Răzvan Grădinaru (30 de ani), ultima oară la Karmiotissa (liga secundă cipriotă), și mijlocașul Alin Manea (28 de ani), de la Metalul Buzău. La capitolul plecări, CSM Reșița s-a despărțit de mai mulți jucători importanți: Florian Haită (plecat la FC Voluntari), Ianis Doană și Andrei Lascu (ambii la CSA Steaua), Florin Gașpăr și Matei Goga (reveniți la U Craiova), Cristian Bocșan, Moussa Samake (revenit la CFR Cluj) și Cosmin Tucaliuc (Cetatea Suceava). De asemenea, Sergiu Rimovecz a fost exclus din lot pentru că nu s-a prezentat la reunire.
Antrenorul rossonerilor a convocat un lot de 26 de jucători pentru cantonamentul din Slovenia. Aceștia sunt: Cătălin Căpățână, David Dincă, Erico da Silva, Elton da Silva, Alin Dudea, Claudiu Apro, Nicușor Fota, Vlad Chera, Alexandru Negru, Robert Burlacu-Luca, Denis Gurin, Ouadie Salhi, Marius Cioiu, Mihai Dolghi, Denis Fărăgău, Răzvan Grădinaru, Raul Șteau, Auraș June, Nicu Modan, Robert Jerdea, Alin Manea, Daniel Trișcă Sălăgean, Marco Lazarovici, Luca Păsat, Filip Bâcleșanu și Antonio Mico.
Flavius Stoican s-a arătat optimist, dar și realist în privința șanselor din noul sezon: „Ne-au plecat câțiva jucători importanți. Musa s-a întors la CFR Cluj, care joacă în Liga 1. Mă bucur pentru el. Sigur că aș mai vrea un atacant ca să existe concurență pentru Nicu Modan. Nu facem transferuri doar de dragul de a transfera. Vreau să fim mai buni ca anul trecut, dar o să fie un campionat destul de disputat. Îmi doresc, poate mai mult decât orice, să ajungem pe prima scenă fotbalistică.”
Cu un lot pe cale de a fi consolidat, beneficiind de sprijin financiar de la Primăria Reșița, Consiliul Județean Caraș-Severin și societatea Aquacaraș, și cu o strategie clară, CSM Reșița pornește cu încredere în noul sezon, cu gândul la promovarea în Superliga României. Cantonamentul din Slovenia, unde rossonerii au ajuns aseară, este o etapă esențială în pregătirea unui sezon care se anunță însă extrem de dur, având în vedere echipele care se vor alinia la startul ligii secunde.










![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)