S-a dat startul înscrierilor la RO Bike Valley! Se finanțează proiecte ce încurajează mersul pe bicicletă, educația și inovația

 

RO Bike Valley este un fond de finanțare ce se adresează organizațiilor și grupurilor de inițiativă care vor să dezvolte în Caraș Severin, Timiș și Arad acțiuni, proiecte și programe destinate încurajării mersului pe bicicletă, educației și inovației. Pentru ediția 2023 – 2024 pot aplica ONG-uri, grupuri de inițiativă formate din cel puțin trei persoane și unități de învățământ.

 

Cea de-a treia ediție RO Bike Valley a fost lansată ieri, 11 octombrie, iar organizațiile non-guvernamentale, unitățile de învățământ și grupurile cetățenești cu idei de proiecte care au în centrul atenției bicicleta au timp până pe 1 noiembrie să aplice pentru a obține finanțare din Fondul RO Bike Valley, implementat de Fundaţia Comunitară Timişoara, Fundația Comunitară Banatul Montan și susținut de Decathlon România. „Suntem în căutare de activități care promovează mersul pe bicicletă, educația rutieră a bicicliștilor, inovație în domeniul ciclismului sau competiții sportive pe biciclete, în județele Timiș, Caraș-Severin și Arad”, precizează inițiatorii apelului de proiecte. Cererile de intenție se depun aici: docs.google.com/forms…

 

Proiectele câștigătoare vor fi selectate până pe 17 noiembrie, după ce, în prealabil, între 18 octombrie și 8 noiembrie, cele două fundații comunitare vor organiza întâlniri de consultare și consiliere cu solicitanții. Finanțările oferite sunt nerambursabile și vor fi acordate sub formă de microgranturi cu valoare între 5.000 și 15.000 de lei, iar activitățile propuse vor începe din 1 ianuarie 2024.

 

Anul acesta, au fost finanțate din Fondul RO Bike Valley peste 30 de proiecte din cele trei județe. „Pe întreaga durată a anului curent, echipele au organizat activități de educație rutieră pentru bicicliști, atât pentru copii cât și pentru adulți, competiții sportive, activități educaționale non-formale și de recreere pe biciclete, mini-cursuri online pentru bicicliștii începători, ture în natură pentru iubitorii de mers pe două roți, și multe altele. Facem toate acestea pentru că ne dorim ca mersul pe bicicletă să se transforme într-un stil de viață sustenabil, mai puțin poluant, care susține sănătatea și starea de bine. Ediția 2023 este încă în derulare și urmează să se încheie la finalul anului”, a declarat directorul executiv al Fundației Comunitare Timișoara, Daniela Chesaru.

 

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available