În România se duce un adevărat război social, dar nu la vedere. Nu este despre conflicte politice, economice sau sociale evidente, ci despre o luptă profundă, aproape invizibilă – una care se desfășoară în interiorul fiecărei persoane. Este vorba despre sănătatea mentală a unei națiuni tot mai fragile.
Psihiatrul Aurel Romilă face o observație tulburătoare: „Crucea pe care trebuie să o ducă oamenii normali este că sunt foarte puțini. Au devenit o minoritate fragilă, din care se tot desprind în sus și în jos.” Deși aproape o treime din populație suferă de depresie în diferite forme, îngrijorarea sa nu se îndreaptă în primul rând spre această categorie, ci către „cei de deasupra stratului fin al normalității” – indivizi cu trăsături psihopate, ajunși în funcții-cheie. În locul liderilor echilibrați și empatici, societatea pare să fie condusă de persoane cu comportamente nocive și distructive.
La prima vedere, afirmațiile doctorului pot părea exagerate. Dar privite într-un context social mai larg, ele deschid o discuție necesară despre realitățile ignorate ale unei țări care se confruntă cu un sistem precar de sănătate mintală și cu o cultură ce tratează subiectul cu superficialitate sau jenă. În România, accesul la tratamente este adesea dificil, iar conștientizarea problemelor psihice rămâne scăzută. Astfel, depresia a ajuns să fie o stare „normalizată”, în timp ce indivizii cu tulburări de personalitate se infiltrează în poziții decizionale.
Împărțirea între „opresori” și „oprimați” devine, în acest context, o analogie dureroasă, dar grăitoare. Cei de sus, rupți de realitatea cotidiană, promovează adeseori politici care agravează suferințele celor vulnerabili psihic. Mai grav este că aceste comportamente nu sunt percepute ca fiind dăunătoare, iar lipsa unui sistem eficient de sprijin adâncește prăpastia dintre clasele sociale.
„Nu pentru ei mă îngrijorez”, spune dr. Romilă despre cei deprimați, „ci pentru cei de deasupra stratului fin al normalității, pentru psihopați, care au ocupat toate posturile-cheie în țară.” Observația scoate la lumină un adevăr incomod: cei care ne conduc nu sunt întotdeauna echilibrați psihic, iar dezechilibrul lor se răsfrânge asupra întregii societăți.
Paradoxal, într-o lume tot mai atentă la sănătatea fizică, sănătatea mintală rămâne un subiect marginal. Trăim într-o societate unde riscurile psihice sunt reale și au consecințe devastatoare nu doar asupra indivizilor, ci și asupra structurii sociale. De aceea, sănătatea mintală ar trebui să devină o prioritate, atât în politicile publice, cât și în discuțiile cotidiene.
O întrebare esențială rămâne: cum putem construi o societate echilibrată, când reprezentanții noștri nu conștientizează propriile carențe psihice? Cum putem spera la politici coerente privind depresia și alte afecțiuni, dacă cei aflați la cârmă ignoră complet aceste nevoi?
Concluzia e amară: nicio națiune nu poate prospera într-un climat care subminează și neglijează sănătatea mentală. Responsabilitatea nu le revine doar celor care suferă, ci și celor aflați în poziții de decizie. Speranța rămâne ca, în viitor, să învățăm să tratăm cu seriozitate această dimensiune esențială a vieții și să construim un sistem care să protejeze nu doar trupul, ci și mintea unei populații întregi.
Un război social tăcut pe care, dacă nu-l recunoaștem, riscăm să-l pierdem.
Sursă foto: publichealth.jhu.edu
