Primăria Reșița anunță lansarea unei noi sesiunii de selecție pentru finanţarea unor programe, proiecte şi acţiuni culturale în cadrul Programului Granturi R.E.Ș.I.Ț.A., cu un buget total de 200.000 de lei.
Persoanele fizice autorizate, asociațiile, fundațiile, instituțiile publice care nu sunt subordonate Primăriei Reșița și societăţile comerciale care derulează activități culturale sau educaţionale din municipiul Reșița pot solicita finanțare nerambursabilă în cadrul Programului Granturi R. E. S. I. T. A., pentru proiecte ce vizează toate domeniilor culturale. Este vorba despre: artele spectacolului – teatru, dans, muzică; arte vizuale – pictură, sculptură, design, grafică, arte decorative, street art, fotografie, instalații, video art, artă digitală și noile media, film; educație prin cultură; intervenție culturală și urbană; patrimoniu și arhitectură; promovarea culturii scrise. De asemenea, programul de finanţare încurajează abordările interdisciplinare și colaborative. Pentru a fi eligibile, proiectele culturale propuse trebuie să asigure o cofinanţare de minimum 10% din bugetul proiectului.
„Principalele obiective ale Programului cultural pentru anul 2024 sunt susţinerea unei participări cât mai vaste și implicate a cetățenilor orașului în spaţii fizice cu accent asupra activării spațiului public, precum şi dezvoltarea, inovarea şi rezilienţa sectorului cultural. Apreciem îndeosebi programele, proiectele și acțiunile culturale care acoperă următoarele direcții ale temei Programului cultural Granturi R. E. S. I. T. A.: R – regenerare urbană prin cultură, recuperarea memoriei colective, reconectarea tinerilor reșițeni cu comunitatea și orașul; E – educație prin cultură, estetica urbană și rolul major al artei în educația urbană; S – susținerea și stimularea accesului la cultură, smart-city; I – inovare culturală, istoria culturală a orașului, implicarea comunității, identitate locală, identitate culturală, inițiative culturale; T – tradiție, tineret, turism cultural, transformare digitală; A – antreprenoriat în cultură, armonie, arta și rolul ei major în sustenabilitatea conceptului de oraș verde”, explică reprezentanții Primăriei Reșița.
Ofertele se pot depune la Registratura Generală a Consiliului Local al Municipiului Reșița de luni până joi între orele 08.00 – 16.00 și vineri între orele 08.00 – 13.30 sau online la adresa de email: centru@primariaresita.ro, până pe 06 august 2024. Modelul cererii de finanţare se găseşte pe site-ul Primăriei Reșița – www.primariaresita.ro/Anunţuri, iar mai multe informații despre program și toate documentele necesare sunt disponibile accesând linkul următor: https://www.primariaresita.ro/portal/cs/resita/portal.nsf/AllByUNID/Granturi+REsITA+2024-0004793A?OpenDocument.