În perioada 18 – 26 ianuarie se desfășoară, în Caraș-Severin, Octava de rugăciune pentru unitatea creștinilor, acțiune cunoscută și sub denumirea de Săptămâna de rugăciune ecumenică, menită să-i aducă laolaltă, în aceeași biserică, pe toți creștinii.
Octava de rugăciune pentru unitatea creștinilor va debuta în această seară, ora 17.00, la Reșița, în Biserica Greco-Catolică Prea Sfânta Fecioară Maria de la Fatima și va continua, zilnic, până pe 26 ianuarie, în diferite biserici creștine din Reșița, Caransebeș, Oravița și Oțelu Roșu, unde sunt așteptați toți creștinii, indiferent de confesiune.
„Bănățenii creștini s-au obișnuit ca în fiecare an, în a doua parte a lunii ianuarie, să se organizeze în această parte de țară Octava de rugăciune pentru unitatea creștinilor sau, cum o cunoaștem cu toții, Săptămâna de rugăciune ecumenică. Octava se desfășoară în acest an pentru a 31-a oară în județul Caraș-Severin, mișcarea pentru unitatea creștinilor fiind una dintre cele mai solide și perseverente din țara noastră, un exemplu pentru multe alte regiuni din țară și chiar peste hotare”, transmite Erwin Josef Țigla, președintele FDGR Caraș-Severin.
Tradiția Octavei de rugăciune a început în 1740, în bisericile protestante din Scoția. Inițiativa a fost continuată de Asociația marilor biserici creștine și dezvoltată de Biserica Catolică.










![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)