Centrul de Voluntariat și Centrul de Tineret Mansarda din Reșița se alătură, și anul acesta, Săptămânii Naționale a Voluntariatului, eveniment organizat la nivel național cu scopul de a mobiliza cât mai multe organizații și voluntarii cu care aceștia lucrează, pentru a sărbători împreună voluntariatul, pentru a atrage sprijinul comunității și pentru a recunoaște public activitatea voluntarilor.
Anul acesta, Săptămâna Națională a Voluntariatului este marcată în perioada 13 – 19 mai și, la fel ca de fiecare dată, Centrul de Voluntariat și Centrul de Tineret Mansarda lansează reșițenilor de toate vârstele o serie de provocări în cadrul unor acțiuni pregătite cu atenție în cele mai mici detalii.
Programul acțiunilor din Săptămâna Națională a Voluntariatului este următorul:
- Mansarda open doors – luni, 13 mai, ora 13.00, Centrul de Tineret Mansarda:
Evenimentul, organizat după modelul „ziua porților deschise”, se adresează celor interesați să afle ce programe de timp liber oferă centrul de tineret. „Vom avea ocazia să prezentăm activitățile educaționale și recreative pe care le prestăm de 20 de ani, în interesul tinerilor, copiilor din comunitate. Misiunea Centrului de Tineret Mansarda este aceea de a crea o influență pozitivă în dezvoltarea personală a tinerilor, oferind un loc în care aceștia pot fi provocați emoțional, social, într-o atmosferă de relaxare și totodată în siguranță. O politică a ușilor deschise este o modalitate excelentă de a ne asigura că informațiile importante și feedback-ul ajung la grupul nostru țintă, stabilind o primă legătură cu aceștia”, explică Dana Lupșan, coordonatorul centrului.
- Free Ocico – marți, 14 mai, ora 18.00, în curtea Centrului de Tineret Mansarda:
Voluntarii lansează reșițenilor invitația de a aduce la Mansardă haine, cărți, plante, obiecte casnice, jucării, pantofi, lucruri care nu le mai sunt utile, dar care încă sunt în stare bună și ar putea fi folosite. Participanții la Free Ocico vor putea pleca acasă cu câteva „piese” pe care alții le-au adus şi care li se potrivesc, iar hainele colectate vor fi donate unui Charity Shop. Potrivit Danei Lupșan, „activitatea de la Free Ocico este gândită atât ca eveniment de socializare pentru cetățenii din Reșița, dar mai ales ca activitate de conștientizare cu privire la situația celor cu mai puține oportunități, de încurajare a consumului responsabil şi dezbatere cu privire la consumism și cantitatea de lucruri (inclusiv haine) pe care le folosim pentru scurt timp pentru a le arunca mai apoi doar pentru că nu mai sunt la modă. Va fi un prilej de asemenea de aborda prin metode alternative problematica identității tinerilor, a ponderii vestimentației în cadrul acesteia, a influențelor sociale şi mass-media la care adolescenții şi tinerii sunt expuși în procesul de găsire a identității”.
- Jurnaliști voluntari pentru o zi – miercuri, 15 mai, ora 10.00, Fundația Humanitas Pro Deo Reşiţa:
Coordonatorul activității din acest an este Vien Pham Huy, de profesie inginer, care a conceput o masă în stil gastronomic vietnamez. Pentru pregătirea și servirea acestei mese, voluntarii au lansat o provocare jurnaliștilor, aceea de a deveni voluntari pentru o zi. „Este deja o tradiție la nivel local ca voluntarii noștri împreună cu jurnaliști locali să organizeze o masă de prânz pentru beneficiarii Centrului de zi al Fundației Humanitas Pro Deo. Dacă în mod obișnuit jurnaliștii sunt prezenți la un eveniment pentru a relata ce se întâmplă, de această dată, au ocazia de a se implica activ într-o acțiune de voluntariat în domeniul social atât la organizare cât și la promovare”, spune Dana Lupșan.
- Atelier de grădinărit – joi, 16 mai, ora 17.00, Centrul de Tineret Mansarda:
Participanții la atelier vor învăța să planteze cu semințe și să transplanteze răsaduri în ghivece. Scopul activității este de a le arăta tinerilor și copiilor importanța și beneficiile grădinăritului.
- Atelier de bijuterii – vineri, 17 mai, ora 16.00, Centrul de Tineret Mansarda:
Sara Cojocariu, voluntar senior, îi va ajuta pe participanți să înțeleagă că fabricarea de bijuterii înseamnă mai mult decât învățarea unui meșteșug, înseamnă a spune povești, a te exprima și a colabora cu o comunitate de oameni faini. Participarea este deschisă pentru persoane cu vârsta de la 10 ani, care vor putea crea o bijuterie unică. Atelierul este gratuit, centrul punând la dispoziție mărgele, sârmă, charmuri, închizători, precumși instrumentele necesare pentru realizarea bijuteriilor.
- BCA Meet & Greet – sâmbătă, 18 mai, ora 11.00, Centrul de Tineret Mansarda:
Banat Cycling Academy (BCA) invită la o întâlnire de prezentare, în care își va declara obiectivele și proiectele, scopul fiind acela de crea împreună o comunitate ciclistă puternică și implicată. Gazda evenimentului va fi Daniel Crista, multiplu campion la ciclism pe velodrom.