Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin a deschis un dosar penal și efectuează cercetări pentru a stabili cauzele și cine se face vinovat pentru producerea incendiului care a afectat circa 200 de hectare de vegetație și pădure în zona Câlnic – Moniom.
La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Caraș-Severin a fost constituit un grup de lucru care anchetează cazul incendiului care a pârjolit, la începutul acestei săptămâni, dealurile de la marginea Reșiței, în zona cartierelor Câlnic și Moniom. Polițiștii vor să afle dacă focul a fost pus intenționat și, în cazul în care ipoteza se confirmă, cine se face vinovat.
„Este un dosar penal în lucru, în cadrul căruia efectuăm cercetări. Am dispus constituirea unui grup de lucru format din polițiști cu experiență și cu sprijinul colegilor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență facem cercetări la fața locului, inclusiv cu o dronă. Ancheta e în desfășurare și sper ca în cel mai scurt timp să putem trage o concluzie și să stabilim exact starea de fapt. Nu pot preciza în acest moment dacă focul a fost pus cu intenție sau nu, urmează ca din cercetări să tragem o concluzie și o vom face publică”, a declarat inspectorul șef al IPJ Caraș-Severin, Ciprian Lăzărescu. Potrivit acestuia, de la începutul anului, polițiștii au înregistrat 13 dosare penale pentru incendii de vegetație, în șapte cazuri fiind identificați și autorii.
În altă ordine de idei, mai spunem că aseară, imediat după ce a fost anunțat de către reprezentanții ISU Semenic că incendiul de pe dealurile de la marginea Reșiței a fost stins, primarul Ioan Popa a transmis un mesaj public de mulțumire tuturor celor care au făcut echipă în lupta cu flăcările care riscau să ajungă la gospodăriile din Câlnic și Moniom: „Mulțumirile noastre se îndreaptă spre întreaga echipă de pompieri coordonată extrem de eficient de domnul locotenent-colonel Ionel Petru Tilca! Aceleași mulțumiri, colegilor din Primăria Reșița, coordonați de Alfred Loba și Călin Daniel. Menționez tot aici echipele de voluntari de la TMK, UCMR, Mona Lisa, Dedeman, Direcția Socială care a asigurat hrană, apă și alte nevoi stringente echipelor din teren. Doresc să mulțumesc, de asemenea, cetățenilor din Câlnic și Moniom, care nu au stat deoparte și s-au implicat cu toate resursele posibile, dând dovadă de spirit civic! Mulțumim lui Dumnezeu că ne-a ferit de victime omenești și pagube însemnate în gospodăriile oamenilor!”

Sursă foto post-incendiu: captură video Natură și Infrastructură









![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)