Se fură ca-n codru în pădurile din Caraș-Severin. Volumul de arbori tăiați ilegal s-a dublat în 2024 față de anul precedent

 

Analiza activităților desfășurate pe parcursul anului 2024 de către Garda Forestieră Caraș-Severin a fost prezentată săptămâna aceasta în cadrul ședinței Colegiului Prefectural și a scos la iveală date îngrijorătoare referitoare la fenomenul infracțional în domeniul silvic.

 

Peste 1.500 de controale și verificări au efectuat specialiștii Gărzii Forestiere pe parcursul anului trecut în parchete de exploatare, ocoale silvice, depozite, la transportatorii de material lemnos precum și în ceea ce privește implementarea corectă a datelor în aplicația Sumal 2.0.

 

Potrivit datelor comunicate în raportul prezentat în Colegiul Prefectural, „au fost constatate 59 infracțiuni silvice, din care: 48 de tăieri de arbori fără drept; un furt de arbori; șapte cazuri de folosire ilegală a dispozitivului de marcat pentru punerea în valoare a arborilor și trei infracțiuni pentru fals informatic în cadrul aplicației Sumal 2.0 Totalul amenzilor aplicate privind nerespectarea regimului silvic se ridică la suma de 1.335.000 de lei”. Iar „procentul de încasare sau în curs de încasare către bugetul de stat fără sumele aferente contestațiilor aflate pe rol ar fi de 40% din sumele amenzilor aplicate”, se precizează în raportul elaborat de șeful Gărzii Forestiere Caraș-Severin, Gheorghe Săvianu.

 

Cele mai multe verificări – 1.367 – au vizat modul în care operatorii economici și transportatorii profesioniști respectă prevederile legale dispuse pentru implementarea corectă a datelor în aplicația Sumal 2.0 – emiterea documentelor de însoțire, locația de emitere, traseul parcurs de mijloacele de transport pe coordonate și timpul parcurs, toate mișcările de gestiune în depozitele deținute de operatori. Pentru neregulile constatate s-au aplicat 105 amenzi cu o valoare de 555.000 lei, au fost confiscate valoric cantități de material lemnos în volum de 1.997,34 mc, cu o valoare de 527.000 de lei.

 

Alte 180 de controale au fost efectuate la parchetele de exploatare aparținând operatorilor economici și ocoalelor silvice, soldate cu 220 de amenzi în valoare de 527.000 lei. Iar la depozite au fost efectuate 117 controale în urma cărora s-au aplicat 191 de sancțiuni contravenționale în valoare de 665.000 lei, „Ca măsuri complementare s-au confiscat cantități de material lemnos fizic și valoric: fizic – 207,31 mc (87,40 mc lemn de lucru, 15,65 mc cherestea și 104,26 mc lemn de foc), iar valoric – 1.581 mc lemn de lucru, foc și cherestea, valoarea acestuia fiind de 441.000 lei”, se precizează în raportul Gărzii Forestiere Caraș-Severin.

 

Totodată, au fost efectuate 105 inspecții de fond, în cadrul cărora au fost constatate 33 infracțiuni silvice privind tăieri ilegale de arbori pentru un volum total de 976,22 mc, valoarea pagubelor arborilor tăiați ilegal fiind de 384.390 lei,. „Aceste fenomene infracționale în domeniul silvic sunt instrumentate prin dosare penale aflate în cercetare de către organele abilitate ale statului. La nivelul anului 2024 pagubele aduse pădurilor județului Caraș-Severin, au totalizat un volum de 5.301,78 mc, față de 2.038,54 mc constatați ca tăiați ilegal în cursul anului 2023”, se precizează în raport.

 

Potrivit reprezentanților Gărzii Forestiere Caraș-Severin, sancțiunile principale și complementare au fost aplicate în urma: înregistrării incorecte a documentelor de însoțire a materialului lemnos în aplicația Sumal 2.0; transportului de material lemnos fără documente de transport sau depozitarea în alte locații decât cele înscrise în documente; lipsei din depozite a materialului lemnos declarat și înregistrat în aplicația Sumal 2.0 sau prezenței de material lemnos în depozite fără documente de proveniență; nerespectării regulilor silvice privind exploatarea masei lemnoase, cele mai frecvente încălcări fiind construcția neautorizată de alte căi de colectare a materialului lemnos față de cele aprobate dar și pagube produse prin tăieri ilegale de arbori; neasigurării pazei pădurii de către proprietari persoane fizice și juridice prin structuri silvice autorizate.

 

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available