Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică valabilă până mâine la ora 12.00 pentru mai multe zone din sudul Banatului, Oltenia, sud-vestul Transilvaniei Oltenia și vestul Munteniei.
Potrivit meteorologilor, începând de astăzi, de la ora 10.00, până mâine, 17 septembrie, ora 12.00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în Oltenia, vestul Munteniei, sudul Banatului și sud-vestul Transilvaniei, zone pentru care a fost emisă o avertizare de cod galben. Vizat este și județul Caraș-Severin, unde sunt prognozate averse cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, cu rafale de 50…60 km/h, și izolat posibil grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, local, cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prognoza.