Sindicatele din sănătate trag linia roșie: nu tăiați din oameni ca să echilibrați hârtii

După săptămâni de discuții despre „optimizări”, „ajustări” și „reduceri de cheltuieli”, Federația „Solidaritatea Sanitară” din România pune pe masă un document care mută dezbaterea din zona sloganurilor în cea a realității: un memoriu adresat parlamentarilor, prin care cere exceptarea spitalelor publice de la reducerea cu 10% a anvelopei salariale și deschiderea unui pachet de măsuri reale pentru angajații din sănătate.

Mesajul de fond este simplu și incomod: sănătatea nu poate fi tratată ca o variabilă contabilă.

Sindicatele atrag atenția că una dintre consecințele directe ale unei astfel de reduceri ar fi disponibilizările. Într-un sistem deja sufocat de lipsa de personal, o asemenea măsură nu ar mai fi o simplă decizie bugetară, ci un risc asumat pentru capacitatea spitalelor de a funcționa. Continuitatea actului medical este deja pusă sub presiune, mai ales în privința gărzilor, unde lipsa medicilor și a personalului auxiliar a devenit o problemă cronică.

Dar miza nu este doar numărul de posturi. În sănătate, o mare parte din efortul real se consumă în afara programului normal: nopți, weekenduri, sărbători legale, secții cu risc ridicat. Pentru toate acestea, sistemul funcționează pe baza unor sporuri și plăți suplimentare care, în mod paradoxal, sunt încă raportate la niveluri salariale din 2018. Cu alte cuvinte, oamenii muncesc în 2026, dar sunt plătiți parțial după grile vechi de aproape un deceniu.

În acest context, ideea reducerii unor sporuri nu apare doar ca nedreaptă, ci ca profund contraproductivă: ea nu face decât să accelereze exodul din sistemul public, fie spre privat, fie spre alte țări. Sindicatele spun direct: dacă vrei să păstrezi profesioniștii, nu îi „motivezi” prin tăieri.

Datele statistice susțin această presiune. Potrivit ultimelor cifre INS, salariul mediu net din sănătate este deja sub media pe economie. Iar dacă peste această realitate se adaugă inflația din ultimii ani și o posibilă tăiere de 10%, rezultatul este o pierdere masivă de putere de cumpărare — estimată de sindicaliști la peste 27%. Asta nu mai este ajustare bugetară, este o corecție făcută direct pe spinarea unei categorii profesionale deja tensionate.

În plus, peste 20.000 de angajați din sistem sunt deja afectați de măsuri anterioare de plafonare a sporurilor. Cu alte cuvinte, vorbim despre un sector care nu pornește de la zero, ci dintr-o zonă în care nemulțumirea și oboseala s-au acumulat deja.

Dincolo de respingerea tăierilor, memoriul propune și o direcție de construcție: aplicarea reală a reformei salarizării asumate prin PNRR, actualizarea tuturor drepturilor raportate la salariul de bază în plată, corectarea anomaliilor legate de plata gărzilor, de sporurile pentru zile nelucrătoare și chiar de indemnizația de hrană. La acestea se adaugă cereri care țin de echitate profesională: recunoașterea stagiilor de cotizare pentru medicii care lucrează în mai multe contracte și deschiderea unor mecanisme reale de echivalare a studiilor pentru asistentele medicale cu școli postliceale.

Toate acestea conturează un mesaj mai larg decât o simplă negociere salarială: sistemul public de sănătate nu mai poate fi administrat prin improvizații și tăieri liniare. Orice decizie care slăbește și mai mult resursa umană lovește, în final, nu doar în angajați, ci direct în pacienți.

Demersul „Solidarității Sanitare” nu este, așadar, doar o revendicare de breaslă. Este un semnal de alarmă: poți echilibra bugete pe hârtie, dar dacă dezechilibrezi oamenii care țin spitalele în picioare, nota de plată va veni altfel — și va fi plătită de toți.