Actualitate
Solidaritate între spitalele din vestul țării! SJU Reșița, sprijinit de SJU Timișoara

La Spitalul Județean de Urgență Reșița a ajuns, astăzi, o donație din partea Spitalului Județean de Urgență Timișoara. Este vorba despre echipamente de protecție pentru medici, necesare în contactul cu pacienți suspecți de infectare cu coronavirus.
30 de costume de biosecuritate (galbene), 30 de perechi de ochelari, 20 de perechi de botoșei de protecție și măști medicale de protecție au fost donate de Spitalul Județean de Urgență Timișoara unității medicale din Reșița, informează reprezentanții DSP Caraș-Severin.
„Alina Stancovici, managerul Spitalului Județean de Urgență al județului Caraș-Severin, mulțumește, în acest sens, pentru prietenia, amabilitatea și promptitudinea managerului Spitalului Județean de Urgență din Timișoara, dr. Pătrașcu, și a dr. Dorel Săndesc, șeful secției ATI, pentru gestul domniilor lor, în condițiile în care lumea spitalicească timișoreană e confruntată, la rândul ei, cu probleme deosebite în această criză”, se precizează într-un comunicat de presă emis de DSP Caraș-Severin.
- Actualitate4 săptămâni în urmă
Eveniment comemorativ, la 76 de ani de la deportarea germanilor din Banatul Montan în URSS
- Actualitate4 săptămâni în urmă
Incidența COVID-19 în Reșița a scăzut sub 3 la mie! Se deschid restaurantele în interior?
- Educație3 săptămâni în urmă
UPDATE. Cum începe școala în Caraș-Severin? 168 de dascăli vaccinați anti-COVID, 5 unități de învățământ în scenariul roșu, 60 pe galben
- Actualitate3 săptămâni în urmă
Proiectul pentru reintroducerea tramvaiului în Reșița își așteaptă constructorul, licitația a fost urcată în SICAP
- Educație3 săptămâni în urmă
ISJ și DSP au stabilit cum se reia școala în Caraș-Severin. 225 de unități de învățământ – în scenariul verde, 168 – pe galben, 12 – pe roșu