Statul care își pedepsește cetățenii riscă să fie sancționat

România e condusă cu spatele la popor. Când cei umiliți aleg să pedepsească, nu să spere, pericolul nu mai e o teorie – e prezent.

România a fost la un pas de dezastru. Un pas de alegerea răului suprem, nu pentru că oamenii și-ar fi dorit asta, ci pentru că, pur și simplu, nu mai suportă batjocura zilnică. Disprețul, aroganța, minciuna. Și, mai ales, foamea. Da, foamea – nu cea care vine din lene, ci aceea care rezultă dintr-o muncă cinstită, insuficient răsplătită.

Statul român a devenit cel mai mare terorist și hoț al cetățenilor săi. Le ia celor care muncesc până și ultima brumă de decență. Salariile sunt impozitate ca în vremuri de război, taxele cresc fără rușine, iar banii astfel furați hrănesc incompetența și impostura. Întrețin o clasă politică ruptă de realitate, care își permite aroganța de a ignora semnalele unei societăți în pragul exploziei.

Nu poți disprețui nevoile reale ale oamenilor ani la rând și să te miri, apoi, că aceștia caută răzbunare. Că nu mai aleg cu mintea, ci cu furia. Că nu mai votează pentru un viitor mai bun, ci ca să pedepsească prezentul. Aroganța, autosuficiența și cinismul clasei politice au deschis larg ușile extremismului.

Sub cuvinte pompoase precum „reformă”, s-au închis uzine, s-au distrus orașe întregi, s-au aruncat oameni pe drumuri, s-a spulberat orice urmă de solidaritate națională. Așa-zisele reforme, golite de conținut, au adus doar suferință și exod. N-au lăsat în urmă nici eficiență, nici prosperitate. Doar praf, ruine și promisiuni goale.

Alegerile recente ne-au arătat cât de aproape suntem de a o lua pe un drum fără întoarcere. De data aceasta, glonțul a trecut pe lângă noi. Cu mare noroc. Și doar pentru ca o majoritate suficientă și-a depășit propriile nemulțumiri, s-a mobilizat exemplar și a salvat o țară aflată în derivă. Dar dacă politicienii, vechi și noi, vor considera că au păcălit din nou poporul, dacă vor interpreta supraviețuirea lor ca pe o dovadă de „șmecherie”, data viitoare nu va mai fi doar un avertisment.

De altfel, clasa politică a transformat statul într-un monstru flămând, care nu mai apără, ci devorează. Îi gonește pe tineri, îi umilește pe cei bătrâni, îi jefuiește pe cei activi și muncește doar pentru sine.

România nu are nevoie de o altă minciună ambalată frumos. Are nevoie de adevăr. Are nevoie ca cei vinovați să plece, nu să se regrupeze. Are nevoie de onestitate, nu de cosmetizări. Și, mai ales, are nevoie de demnitate. A cetățeanului. A muncii. A vieții trăite aici, nu în pribegie.

România nu-și mai permite încă o rundă de promisiuni goale. Poporul român nu mai are răbdare. Dacă nu se va face ordine – nu în discursuri, ci în fapte –, dacă cei vinovați de batjocura ultimelor decenii nu vor fi trași la răspundere, dacă banul public nu va fi tratat cu respectul pe care-l merită munca oamenilor, ruptura din societate va deveni ireparabilă.

Poporul român n-a cerut niciodată prea mult. A cerut doar să nu fie mințit, furat, vândut. Dar dacă până și această ultimă speranță e călcată în picioare, atunci va veni și ziua în care cuvintele nu vor mai fi de ajuns. Și nu va mai exista întoarcere.

Sursă foto: adevarul.ro. Credit foto: Inquam Photos/ Octav Ganea