Săptămâna aceasta a fost înființată Asociația Suporterilor „Toți Pentru Metalul Reșița“. „Noi, suporterii, cei care iubim clubul CSM REȘIȚA, ne dorim ca, prin constituirea acestei asociații, să adunăm în jurul nostru toți iubitorii culorilor roș-negru din oraș, județ, țară și lume.”, transmit reprezentanții asociației.
Într-un comunicat de presă semnat de cei 14 membri fondatori ai Asociației „Toți Pentru Metalul Reșița”, condusă de Marius Crai – președinte, Valentin Murar – vicepreședinte, Mihai Lăcătuș – secretar, se amintește, înainte de toate, contextul creării acestei asociații: „CSM REȘIȚA este echipa fanion a Banatului de Munte, având peste nouă decenii de istorie fotbalistică. Palmaresul clubului cuprinde 2 trofee majore, un Campionat și o Cupă a României, peste 16 prezențe în prima ligă de fotbal a României și numeroase momente de succes, care ne-au clădit mândria de a face parte din această frumoasă poveste. Vorbind de istoria recentă, ne amintim cu plăcere de perioada anilor 1996 – 2000, de emulația și de tribunele pline care au pus o amprentă și au rămas dovada faptului că Reșița iubește fotbalul și clubul CSM REȘIȚA.”
Din pasiunea moștenită din generație în generație, se arată în comunicat, „noi, suporterii clubului, am pornit acest proiect pe care îl dorim unul de viitor și cu transparență pentru toți iubitorii culorilor roș-negru”.
Asociația „Toți pentru Metalul Reșița“ își propune:
- Reprezentarea intereselor suporterilor în relația cu echipa de management a CSM REȘIȚA;
- Să ofere suport în zona decizională a clubului pentru bunul mers al activității acestuia;
- Sprijinirea Clubului de Fotbal CSM REȘIȚA în obținerea de performanțe notabile;
- Colaborarea cu Autoritățile Locale / Mediul Privat / Persoane Fizice în vederea obținerii de parteneriate și fonduri pentru desfășurarea activităților Asociației „Toți pentru Metalul Reșița“ și a Clubului CSM REȘIȚA;
- Organizarea de evenimente care să întărească, consolideze și să dezvolte brandul CSM REȘIȚA la nivel local, național și internațional.
Pentru a deveni membru al Asociației „Toți Pentru Metalul Reșița“ trebuie completată o cerere-tip și este necesară achitarea unei taxe anuale de 100 de lei. Aceasta se poate vira în contul RO42BRDE110SV59453731100 deschis la BRD – Sucursala Reșița, cont în care pot fi făcute donații de către toți cei ce doresc să sprijine activitatea Asociației „Toți Pentru Metalul Reșița“. Reprezentanții acesteia pot fi contactați pe pagina oficială de facebook Asociația Toți Pentru Metalul Reșița sau la adresa de e-mail – contact@totipentrumetalul.ro. Informații despre activitatea asociației vor fi disponibile în curând și pe site-ul www.totipentrumetalul.ro