Peste 600 de sancțiuni contravenționale au aplicat polițiștii cărășeni în weekendul care tocmai s-a încheiat, pentru încălcarea normele rutiere în vigoare.
Polițiștii rutieri și cei cu atribuții pe linie de poliție rutieră au acționat, în perioada 30 august – 1 septembrie, pe drumurile publice din Caraș-Severin pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Nici de această dată nu au lipsit neregulile, pentru abaterile constatate polițiștii aplicând 602 sancțiuni contravenționale, dintre care cele mai multe, 248, pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum. „17 conducători auto au fost înregistrați de aparatele radar în timp ce circulau cu autovehicule, depășind limitele de viteză cu peste 50, respectiv peste 70 de km/h. În toate cazurile au fost aplicate sancțiuni contravenționale și au fost reținute permisele de conducere pentru 3 și 4 luni”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, Alina Boeru.
Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 57 de permise de conducere și au retrase 27 de certificate de înmatriculare. De asemenea, polițiștii au constatat și 15 infracțiuni la regimul rutier. Au fost și cazuri în care același șofer s-a ales și cu dosar penal și cu sancțiune contravențională. „Ieri, 1 septembrie, la ora 15.40, în timp ce acționau pe DN 6, polițiști de la Biroul Drumuri Naționale și Europene au oprit pentru control, în afara localității Buchin, un autoturism înregistrat de aparatul radar rulând cu viteza de 99 km/h, pe un sector de drum cu viteza maximă admisă de 70 de km/h pe oră. Din verificările efectuate s-a stabilit că tânărul aflat la volan, în vârstă de 19 ani, din județul Mehedinți, avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat, valabilitatea dovezii înlocuitoare a permisului de conducere fiind până la data de 31 august 2024. Cercetările sunt continuate în acest caz pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere, totodată tânărul fiind sancționat contravențional pentru depășirea limitei de viteză”, a exemplificat purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.
Nu doar șoferii au fost, însă, în vizorul polițiștilor rutieri. Aceștia au depistat și 42 de bicicliști și 44 de pietoni în timp ce încălcau prevederile legale și i-au sancționat contravențional.
Sursă foto: IPJ Caraș-Severin









![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)