Sute de milioane de euro pe apa sâmbetei?

 

Rezilieri de contracte, ultimatumuri, acuze pe față, dar și căutarea de soluții pentru ducerea la bun sfârșit a lucrărilor intrate în impas. Așa ar putea fi rezumate discuțiile ce au avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, în sala mare a Palatului Administrativ din Reșița, pe tema lucrărilor de modernizare a rețelelor de apă și canalizare din orașele cărășene.

 

De o parte a baricadei s-au aflat reprezentanții cetățenilor din localitățile urbane, beneficiarii investițiilor realizate din fondurile europene atrase de Aquacaraș având de partea lor primarii, pe președintele Consiliului Județean și, bineînțeles, pe directorul general al companiei județene de apă și canalizare. De cealaltă parte se găseau antreprenorii, reprezentanții firmelor de construcții cărora le-au intrat în conturi milioane și milioane de euro în schimbul angajamentelor asumate după câștigarea licitațiilor și semnarea contractelor de execuție a lucrărilor.

 

Cel care s-a insinuat în această poveste ca musca-n lapte a fost prefectul județului, Ioan Dragomir. Și nu neapărat pentru că reprezentantul Guvernului în teritoriu nu are nicio atribuție în sfera contractelor comerciale încheiate între Aquacaraș și constructori. Ci prin poziționarea sa de partea celor din urmă, în condițiile în care mulți dintre aceștia nici nu au catadicsit să vină în sală pentru a-și susține cauza.

 

Prefectul păcii din ceasul al 13-lea

 

„Nu cred că la întâlnirea asta ar fi productiv să facem o judecată sau să găsim vinovați”, a spus ec. Ioan Dragomir, pentru ca imediat apoi să se contrazică singur, dând sentința: „Vinovații sunt și de o parte, și din cealaltă, și din trecut, dar și din prezent. Din păcate, s-a început rău. S-au făcut și greșeli de proiectare, greșeli la predarea-primirea amplasamentelor, la începerea și urmărirea lucrărilor, la neconcordanțe între documentații și situația din teren. Probleme au fost și cu situația juridică a terenurilor. Am ajuns ca în loc de consolidarea unor relații între constructori, beneficiari și cei care urmăresc, realizarea unor relații de prietenie, am ajuns astăzi la o încrâncenare, am ajuns la pierderea prieteniei unora dintre dvs. și cred că lucrul ăsta nu este bun. Ba chiar s-a ajuns la rezilieri de contracte și amenințări. Nu există doar un vinovat sau doar o vinovăție, vinovăția este a tuturor”.

 

După „sentința” dată încă din debutul ședinței, deși a recunoscut că „de foarte multe ori lucrările sunt făcute în disprețul cetățenilor”, Dragomir a dat și „soluția” de rezolvare a tuturor problemelor, una pe placul constructorilor: „Soluția de reziliere a unor contracte nu știu cât este de bună. (…) S-au actualizat documentațiile? S-au reactualizat prețurile conform Ordonanței 68? S-au reactualizat contractele? S-au întocmit acte adiționale cu constructorii? Dacă nu, cred că ar fi corect să facem acest lucru pe fiecare lucrare”. Dar „dacă da”, deci dacă toate acestea s-au făcut, prefectul n-a mai zis nimic.

 

A zis însă președintele CJ, Romeo Dunca punându-l la punct pe prefectul devenit „avocat al constructorilor”: „Domnule prefect, păi dvs. faceți apărarea constructorilor sau apărați problemele județului? Chiar sunt uimit! Ați început greșit, pentru că din start ați spus că culpa este a tuturor! Aici sunt și oamenii de la Aquacaraș, iar ei și-au făcut treaba! Veniți și ne spuneți că e culpa actualei conduceri?! Păi ce culpă a actualei conduceri, că noi n-am actualizat prețurile? Păi aceste suplimentări de sume, aceste 200 de milioane de lei aduse prin efortul societății Aquacaraș, ce sunt? Am actualizat aceste prețuri încă din 2020! Noi nu vorbim despre ce s-a întâmplat din 2012 până în 2020, când constructorii au făcut ce-au vrut! Noi vorbim din 2020, când au câștigat alte licitații, cu prețuri actualizate, iar de-atunci, în 26 de luni de contract, au făcut 5%! Ce să mai vorbim cu constructorii care astăzi nici măcar n-au venit aici? Noi am știut că lucrările nu se fac, am făcut somațiile la timp, le-am oferit constructorilor soluții să-și desfășoare activitatea dacă au existat anumite blocaje, iar pe ei nu i-a interesat! Unii dintre ei au luat avansurile și n-au produs nimic! Domnul Vrânceanu (Explo Mining Coal, n.r.), de exemplu, nu este în sală. Două contracte, a luat 11 milioane de lei avans și are 5 sau 6% progres. În toate locațiile unde astfel de constructori lucrează, toți cărășenii suferă!”

 

„Am făcut și facem tot ce depinde de noi”

 

Contractul de finanțare din fonduri europene semnat de Aquacaraș pentru proiectul „Fazarea proiectului Modernizarea Infrastructurii de apă și apă uzată în județul Caraș-Severin”, în valoare de 450 de milioane de lei, a beneficiat – ca urmare a demersurilor făcute de conducerea Aquacaraș – de o suplimentare de buget de 220 de milioane de lei. Deși bani există, lucrările tergiversează în multe localități, și asta în nici un caz din vina Aquacaraș. În toate situațiile, termenele de execuție au fost depășite, și nu o dată, de constructori.

 

Directorul general al Aquacaraș, Gheorghe Filipescu, a subliniat că jumătate din cele 12 contracte de lucrări sunt în mare întârziere. Exact cele șase care au mai ridicat probleme și anii trecuți! „Când mi-am preluat mandatul (în 2019, n.r.) erau șase contracte reziliate. Am făcut documentațiile, le-am rescos la licitație, iar acum cu aceleași șase avem probleme. Pe cele din trecut, de bine, de rău, am ajuns la un progres fizic de la 5% la 70-80%. Evident, nu sunt mulțumit, dar am făcut și facem tot ceea ce a depins și depinde de noi să ducem la bun sfârșit toate aceste contracte”, a explicat Filipescu.

 

Problema cea mai mare este că există și o dată-limită pentru finalizarea implementării proiectului, impusă în contractul de finanțare, 31 decembrie 2023, nerespectarea acesteia putând duce la declanșarea procedurii de infringement. Și la riscul de a trebui returnați toți banii intrați pe filieră europeană!

 

Iar până să se ajungă acolo, a mai apărut o problemă: din cauza acestor întârzieri, se tot amână de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene semnarea contractului de finanțare prin POIM – faza 2. Vorbim despre 170-180 de milioane de euro ce ar urma să fie investite în extinderea rețelelor de apă și canalizare din Caraș-Severin.

 

„Alianța neputinței” este formată din patru firme

 

Potrivit președintelui CJ Romeo Dunca, „sunt cinci șantiere unde treaba nu merge. La Oravița, contractul cu firma Ludwig Pfeiffer a fost reziliat deja și acolo stadiul lucrărilor a fost de peste 70%, ceea ce lasă societății Aquacaraș posibilitatea să intervină direct, însemnând că lucrările de aducere a străzilor la starea inițială se pot face rapid, pe banii ministerului. La Bocșa nu a fost reziliat contractul (tot cu Ludwig Pfeiffer, n.r.). Acolo avem un progres de 65% și l-am rugat pe domnul Filipescu rapid să rezilieze contractul, să caute constructor și să finalizăm șantierele respective. Avem, apoi, Oțelu Roșu, lucrare începută din 2014 de constructorul Emiliano Vest, care este lider de asociere, lungită până când banii nu au mai fost destui. Apoi s-a reziliat contractul, am stat doi-trei ani, prin efortul noii conduceri a Aquacaraș s-au actualizat prețurile, după care aceiași constructori s-au prezentat și au câștigat licitațiile și astăzi suntem din nou în situația în care avem progres foarte mic, de 14%. Mai departe, avem probleme la Oravița și la Anina, unde sunt două contracte separate, făcute de domnul Cătălin Vrânceanu prin firma Explo Mining. Din nou, acolo s-au plătit avansuri substanțiale – 3 milioane de lei la Oravița și 8,6 milioane la Anina – iar progresul este foarte mic și lucrările făcute și nerecepționate nu acoperă nici măcar avansul. Acolo avem o mare problemă pentru că nu avem nici scrisoare de garanție pe avansul dat. Pe românește, acolo am luat o țeapă de la Cătălin Vrânceanu”.

 

Al șaselea contract-problemă a fost încheiat cu firma Soradi Development din Iași, intrată în insolvență la trei luni după câștigarea licitației! Având lucrări restante în Reșița, acest constructor și-a trimis reprezentanți la discuțiile cu autoritățile și, spune Dunca, „a promis o îndreptare a lucrurilor”, spre deosebire de celelalte trei firme ce întregesc „alianța neputinței”, care au reușit să fenteze ședința de săptămâna trecută, dând bir cu absenții.

 

Blocaj întreținut politic?

 

Ținând cont că (cel puțin) două dintre firmele de construcții care bat pasul pe loc cu lucrările se știe că au legături strânse cu lideri politici social-democrați, nu e de mirare că primarul liberal al Reșiței, Ioan Popa, vede posibil și un scenariu greu de imaginat într-o lume normală: „S-ar putea să gândească așa: ăștia pierd banii în 2023, intră în infringement, în 2024 sunt alegeri și pot fi unii atât de malefici, atât de nebuni, încât să zică: «Bă, îi băgăm în rahat pe ăștia!». Că cine-s responsabilii astăzi? Ăștia trei (iar Popa îi arată cu degetul pe Filipescu, Dunca și… pe îl însuși, n.a.)! Nu contează, își spun, câți bani trebuie să dăm înapoi, dă-i încolo! Îi băgăm în rahat pe ăștia pentru că vine noul ciclu electoral din 2024 și…”. Și, nu-i așa?, pesediștii ar putea bate toba prin județ că oamenii n-au apă și canalizare din cauza liberalilor care au condus CJ și majoritatea orașelor în ultimii patru ani. Că tot din cauza lor, CJ și UAT-urile urbane (ca acționari ai SC Aquacaraș SA) vor fi penalizate cu cele 500 de milioane de lei încasate până acum de constructori pe contractele de lucrări la rețelele de apă și canal. Pentru că cine mai știe că toate aceste probleme au apărut de pe vremea când Aquacaraș era condusă de un Anatoli Liber sau Nicolae Miu Ciobanu? Se pare că nu mai știe nici măcar actualul prefect. Căruia am putea să-i găsim o scuză. Este pesedist. Deci echidistant.

 

De altfel, întrebat de primarul Popa dacă poate fi luată în calcul o asemenea ipoteză, prefectul nu a exclus-o categoric. „Nu cred în acțiunea cuiva”, a răspuns Dragomir, scoțând apoi porumbelul pe gură: „Nu știu dacă e chiar malefică”!

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite